Pe urmă viaţa şi-a urmat cursul firesc, insa a plecat în America şi Iulian a trăit (o vreme şi cu gândul numai la ea) în derivă: întâlniri cu basarabence îmbătate de aerul occidental al României, moldovence cu libidou scăzut - viitoarele gospodine cărându-şi boracii în cărucioare cumpărate din mall cu ocazia sărbătorilor de către soţi burtoşi plecaţi la muncă în străinătate, cu dorul de ţară în suflet dar nu şi cu dorul de nevastă, două-trei muntence feministe, fără fantezie sexuală dar cu, încă, viziuni romantince asupra iubirii, o ucrainieancă pasională care după amor o dădea pe şlagăre ruseşti vechi de decenii şi vreo duzină de proaste de anul întâi, unele habar neavând cum arată propria anatomie, altele auzind pentru prima dată de ideea plăcere feminină. Toate, în schimb, dornice de distracţie, de viaţă studenţească, de libertatea marelui oraş universitar, să cunoască oameni noi, să-şi îndeplinească idealurile, să ajungă bine şi, când o fi vremea, să se mărite iar nunta lor să fie cea mai frumoasă amintire a vieţii lor.
Revenit, aşadar, acasă Praz a trecut din cameră în cameră căutând parcă ceva anume (important, grav, vital?) deşi nu făcuse altceva decât să fi sosit acasă. S-a tot învârtit şi s-a învârtit, vrăjit de sunetele căştilor, până ce l-a luat bâţul. Bâţâia din picior ca disperatu’ şi nu ştia de ce. Stătea la masă, în bucătărie, mestecând dintr-o tartină cu unt şi caşcaval şi nu ştia de ce bâţâie din picior. “Tre’ să mă duc la budă”, gândi el înciudat că nu făcuse asta de cum intrase în casă. “M-am luat ca naivu’, ca haplea cu mâncarea şi-am uitat de budă. Mă mir că n-am făcut pe mine”, se apostrofă pe ritmurile unei Metallica din vremurile ei de glorie. Stătu la budă tot cu căştile pe urechi iar când ieşi fredona “Wherever i may roam” cu pasiune.
Intră în dormitor - cureaua de la pantaloni desfăcută - deşi iniţial intenţia lui fusese aceea de a da iama printre cerealele cu musli din bucătărie. Şi prin cutia de lapte aferentă din frigider, uşa laterală, raftul al doilea. Vorba vine “intră în dormitor”. Acţiunea cu pricina presupune o anumită coerenţă în mişcări, dacă nu chiar şi bătutul la uşă - dacă, ştiu eu, dormitorul nu-i al tău. Iulian năvăli pur şi simplu în dormitor izbind uşa cu piciorul.
Când i-a văzut în pat - nevastă-sa călare pe unu’ fără păr pe piept - parcă a năvălit soarele într-o poiană după un viscol teribil.
- Ce faceţi voi aici? a întrebat el dar cumva atât de slab că nu l-a auzit nimeni.
Şi atunci, privind mai cu atenţie peisajul, Praz a înţeles: cei doi încremeniseră în poziţia cu pricina, sperând ca probabil el să plece în scurt timp din casă ca mai apoi să reia de unde rămăseseră.
- Nu te aşteptai să vin, nu? continuă Praz calm, de-un calm zen atât de zen că-l scoase până şi pe el din sărite. Am... ăăă... am terminat mai devreme cu două ore, după cum vezi. Nu ţi-am dat telefon ca să nu... Da’ ce faceţi voi aici? Cine e domnul?
...întrebare adresată special pentru a fi sondată reacţia cocoanei, starea de ridicol amestecată cu aia de absurd cretin fiind una din pasiunile secrete ale lui Praz; care Praz ştia foarte bine cine e domnul, auzise multe despre imbecilităţile lui... ce-i drept nu se aştepta ca tocmai pe anosta de gagică-sa să pună ochii... sau, iată, gagică-sa nu era chiar aşa de anostă?...
Praz mai făcu doi paşi înspre dormitor. Călcă direct pe covoraşul portocaliu de lângă marginea patului - primit cadou cu ocazia unei aniversări de la o colegă de-a gagică-sii tocmai din India - şi privi mai cu atenţie înspre mecla încremenită de uimire, spaimă şi panică a domnului. Văzu un mustăcios cu maxilarul proeminent ca vârful unui pantof de gală (semnul unui bărbat care ştie ce vrea de la viaţă, bărbatul ceva mai frumos ca dracu’ dar care, cu situaţia lui financiară respectabilă, le face automat pe femei să se simtă protejate şi în siguranţă, chiar dacă le repugnă perversiunile, eheee, ce nu face omul pentru un cârnat cu fasole în plus!?) şi atunci, în momentul în care-l văzu... nu se mai putu abţine şi izbucni în râs. Un râs dintr-ăla mânzesc, subversiv, înăbuşit. Ea, încremenită în călărirea amantului, îndrăzni să schiţeze un zâmbet şi-i şopti (sau aşa avu impresia Iulian, hohotele de râs interioare erau prea violente ca să mai fie atent şi la lumea exterioară) că “situaţia nu este ceea ce pare”. La care el râse atunci de două ori mai tare, rezemându-se de cadrul uşii.
- Cum să fie, tu, ceea ce nu pare? Da’ ce pare că făceaţi voi aici? Mâncare?
- Vreau doar să spun...
- Dacă urăsc ceva din tot sufletul pe lumea asta este să fiu luat de prost, aproape că răcni hăhăind Praz.
Şi mai devreme ca ea (sau, de ce nu, el) să spună ceva Praz mai făcu un pas şi le smulse cuvertura, lăsându-i goi ca-n prima zi. Ea sări atunci în lături şi dădu să-şi ascundă cu ceva goliciunea, însoţindu-şi gestica şi de un ţipăt pe măsură. Nu-i ieşi însă decât un cotcodăcit chiţăit. Şi în loc să-şi găsească ceva cu care să-şi acopere goliciunea alunecă pe cearceaf şi căzu din pat, pe partea cealaltă, lovindu-se cu capul de calorifer. Se auzi o mică bubuitură înăbuşită, se auzi o înjurătură de mamă care, spusă de o femeie, sună oribil în atmosfera castrată a încăperii apoi Iulian, frecându-şi mâinile ca şi când ar fi fost cuprins de friguri remarcă:
- Măcar de-ai fi găsit şi tu unu’ dotat nu scapetul ăsta. Salvai şi tu onoarea familiei! Hai, pa.
Închise uşa dar o redeschise aproape instantaneu - peisajul rămăsese acelaşi: ea cu gura căscată, într-o coastă lângă pat, el privind când la ea când la tavan când la uşă.
- Domnul acesta şi-a făcut vasectomie, e pe jumătate în faliment şi, dacă ai observat, îi cam plac băieţii în ultima vreme. Ăia de 19-20 de ani. Îţi dau un număr de telefon, suni acolo şi investighezi, dacă pe mine nu mă crezi. Hai sănătate şi când v-o fi mai rău tot ca acum să vă fie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.