Clapa

         Tramvaiul trecu cu zgomot ca de cazino demolat prin explozie controlată iar Răzvan îşi reîncepu febril povestea despre cum decursese întâlnirea cu Emilia, fană a rockului anilor '80 deşi se îmbrăca fix ca o fată a începutului de secol 21:

- Aerul mirosea a ghiocei. Ajungem într-o poiană. Spre nord îşi făcea veacul un pârâiaş. Pietre de diferite mărimi, unele roase de timp în forme stranii, placau, în semicerc, un locşor unde apa se aduna zglobie. M-a luat de mână, am ocolit o ridicătură de pământ care, nu ştiu de ce, m-a dus cu gândul la piramidele mayaşe şi apoi am intrat într-un fel de colibă în care plutea un vag iz de friptură condimentată cu mult usturoi. Vorba vine "colibă"; era un arbore pitic, ca o salcie, cu crengi multe şi dese ce stau aplecate spre pământ, de-o parte şi de alta. Cineva mai băgase, de-a lungul timpului, printre crengi şi câte o scândură, o camuflase cu panglici verzi şi se chema că realizase un locşor. Faza era cu atât mai surprinzătoare cu cât nici nu-l observai din prima. În faţa lui trona ditamai stejarul, de partea cealaltă se găseau tufişuri, unele dintre ele extrem de dese.

- Unde vine, mai exact, locaţia asta? Sigur nu e rodul imaginaţiei tale?

- Nu-mi stă în caracter să inventez tufişuri şi stejari.

- Nu mă înţelege greşit: cunosc Grădina Botanică de când eram de-o şchioapă şi...

- Se vede că n-o cunoşti în totalitate. Mergem mâine să te convingi, dacă vrei.

- De acord.

La intersecţia din centrul oraşului lumea sta adunată ciopor. Un BMW X5, albastru-cerneală, zăcea cu botul făcut ţăndări de-a lungul liniei de tramvai. Lângă el, diametral, un Opel Astra, tip berlină, n-avea decât pragul de pe dreapta uşor îndoit şi un far spart. Poziţia vehicolelor era atât de nefirească (BMW-ul părea că vrea s-o ia înainte în vreme ce Opel-ul se pregătea să facă virajul... la dreapta) încât Răzvan se gândi minute bune străduindu-se să priceapă cum se produsese altercaţia. Se gândi dar eşuă. O mămăiţă având pe cap o pălărie rotundă ca fundul unui ceaun sublinie faptul că "tinerii din ziua de azi, cu maşinile astea ale lor cu motoare bubuitoare nu mai ţine cont de nimeni. Cine ştie cât de rău o să ajungem!". Poliţiştii ajunşi la faţa locului completau o foaie "tinerelului" din BMW, un respectabil cetăţean la costum, barbă grizonată şi pantofi de lac. Celălalt "tinerel", să tot fi avut în jur de 40 de ani, în blugi şi adidaşi, vorbea la telefon ca apucatul.

- Şi? Aţi făcut nebunii? Detaliile mă interesează, dacă înţelegi ce vreau să spun, reveni Condrat după ce priviseră spectacolul până când sosise o platformă ca să ridice BMW-ul.

- Tocmai aici e buba: părerea mea e că da dar să mă baţi dacă-mi mai amintesc mare lucru, mărturisi Răzvan. Reţin vocea ei care la un moment dat suna cu ecou, cerul ce se prelingea galben-vânăt, nişte ochi îmi contorsionau sufletul, o mână mă mângâia tandră pe obraz. Când m-am trezit era întuneric, eram singur iar Emilia era de găsit neam. Nici nu mai ştiu cum am ajuns acasă.

- Tu vorbeşti serios?

- Când te-am minţit eu vreodată referitor la fetele cu care m-am întâlnit?

- Poate ţi-a strecurat vreun praf în băutură?

- Când? Cu patru ceasuri înainte, la film şi s-a activat taman atunci?

- La ce liceu ziceai că e?

- Nu e la liceu, e studentă în anul întâi la Limbi Străine. Ai uitat de la mână până la gură?

- Da, am uitat. Îmi cer scuze. Păi de ce nu zici aşa?, întrebă Condrat ca posedat de revelaţie.

- Ţi-am zis dar ai uitat.

- Astea de anul întâi nici nu se uită la alde noi, liceeni de clasa a douşpea cu bacul la gură. Puştoaicele de-a noua visează studenţi darămite studentele! De la treizeci de ani în sus şi bogaţi. Cât mai bogaţi cu putinţă. Părerea mea e că ţi-a tras clapa. Din ce motiv? Poate că din simplu amuzament, poate din răzbunare. Nu pe tine în mod special, pe ideea pe care o reprezinţi. Cine ştie ce mascul o fi lăsat-o cândva şi pe ea cu ochii în soare şi acum a găsit prilejul să întoarcă favorul. Adică frustrarea. Nu ţi se pare evident?