Greşeala (2)

Se făcea că se plimba pe o punte de corabie. Din lemn. Puntea nu corabia. Puntea se preschimba ba într-un pod făcând legătura între două lumi (care lumi? fantastice, interioare?) când într-un fel de podeţ al unei cabane construită pe apă. De fapt nu se plimba, verifica o treabă. Care dacă n-ar fi fost verificată i-ar fi produs ditamai panica.

Când puntea deveni o rază de lună constată că era la ea în odaie, se privea în oglindă şi un fel de sclipici rozaliu se tot scremea să se nască şi nu reuşea. Secundele treceau şi timpul, măria sa Timpul, tot vroia a-i comunica o chestie iar ea nu înţelegea despre ce-i vorba în propoziţie. Era oricum ceva despre cum ne tot chinuim noi, fiinţele astea supuse piericiunii, degradării, superficialului, morţii să dăm concreteţe Clipei, fie şi la nivelul subconştientului şi de abia reuşim să mânjim marea cu valuri, de abia putem să creştem în proprii noştri ochi cu viteza melcului turbat, de abia suntem dar avem impresia că existăm de la începutul lumii.

- E în natura voastră să vreţi să cuprindeţi universul în căuşul palmei, îl auzi ca şi când ar fi propovăduit de pe colţ de stâncă. Vreţi dar nu pricepeţi că pentru asta e nevoie de mâini iar voi de abia sunteţi în faza în care vă înmuguresc nişte cioate.

- De abia, de abia, psalmodie ea asemeni unei rugăciuni izvorâtă dintr-o sensibilitate vulnerată. Modul, el e cheia, nu?

- Când nu e „de ce”.

- De ce?

- Simplu: energia voastră, faptele şi atitudinile şi iubirile voastre sunt asemeni paşilor de pe nisipul spălat de valuri.

- De acolo vii, din valuri? Asta vrei să spui?

- Limbajul, draga mea, se poate afla în raport de transcendenţă inversă faţă de minunile cosmosului. Trebuie să vezi dincolo de aparenţa sonoră a comunicării. Cuvintele sunt înşelătoare. Dincolo de ele se află esenţa: sentimentele, plăcerea, durerea.

Raza de lună aluneca în odaie cu intensitatea unei văpăi. Transforma decorul într-o punte de corabie. Corabia plutea pe o mare de gheţuri iar botul vasului spărgea sloiurile în sunet surd.

Când se trezi taică-su se învârtea prin odaie şi-i vorbea despre stăpânirea de sine şi cum făcuse totul pentru ca ea să fie fericită.

Când mai apăruse şi taică-su pe acolo?

Şi de ce să zacă ea (într-o închisoare) fără să-şi dea seama că e închisoare?

Dorul de el persista...