În cimitir era petrecere mare. Grătar, muzică dată tare (când manele, când populară), râgâituri, înjurături de mamă la adresa guvernului, trimiteri la origine cu referire la persoana unuia şi a altuia. Apropo de asta: se certau unii ca la uşa cortului. Îşi amintiseră de nu mai ştiu ce conflict vechi de peste 60 de ani. Nu-şi mai aminteau exact de unde plecase nastuplenia dar se băgaseră totuși la "concertul verbal", scoşi din minţi în special din cauza asta. Răsărea luna pe acorduri eminesciene dar nu interesa pe nimeni.
- Ce-i aici, bre? Ce sărbătoriţi?
- Cum adică "ce-i aici?"? Nu e evident?
- Despre chestia cu "evidentul" au curs râuri de cerneală, dacă vrei să ştii. Unii ţin şi cursuri pe tema asta.
- Râurile astea de care ziseşi... le-ai văzut?
- Indică-ne şi nouă locaţia. Să le vedem şi să ne minunăm.
- Ştiu şi eu tot felul de scursuri care ţin cursuri. Lumea e plină de handicapaţi, nu trebuia să ne-o reaminteşti. Şi taman azi unde, dupe cum vezi, dicstracţiunea e în tot..., pardon, e în noi... shit, iar le-am încurcat... deci disctracţiunea e în toi.
- Mare e grădina Lui şi mulţi proşti i-au sărit gardurile, prooroci un ins care, atent la ceea ce se petrecea pe stradă, zărise un gipan negru cu numere roşii condus de un preot. Parohul bisericii lor de cartier, mai exact. Un domn respectabil, cu păr alb şi barbă la fel de albă, amintind, greu de spus de ce, de un Ion Creangă superîncântat că şi-a scos abecedarul. Ia uite tu la omul lui Dumnezeu ce autovehicol şi-a tras, mai comentă el aprinzându-şi una fără filtru, puturoasă. Inegalitatea ca inegalitatea da' s-o ştim şi noi. Că aşa-i frumos. Păcat însă că nu o prea știm.
- Nu mai pot eu că au curs râurile alea de care ziseşi. Mie, vorba poetului, îmi curge Dunărea. Fie vremea bună sau rea. Cam aşa era, nu?
- Până la urmă îmi poate spune careva dintre voi ce-i aici? Sau e secret de stat?
- S-a întors Gigel de pe Lumea Ailaltă. Ce n-ai înţeles?
- Scuză-mă dar nu cred că e pentru oricine înţelegerea asta.
-Bine, acum nu-l mai cheamă Gigel că Dincolo e o problemă cu vocalele. N-am priceput exact care e problema dar ea există. No doubt about it. Acum îl cheamă Gogol. Să nu carecumva să faci mişto pe chestia asta sau, mai rău, să te legi de marele scriitor rusnac că te-a luat gaia. La greu, se băgă în seamă unul care avea la subţioară un cărţoi de vreo şase sute de pagini grosime şi pe cotorul căruia putea fi descifrat titlul: "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de operaţiune specială". Iar autorul, încrustat cu litere aurii, era Cămilă Putrinovici.
- Mă rog... Exageraţi şi voi ca înecaţii. Gogol v-a zis cum e pe Lumea Ailaltă? Sau şi asta e secret?
- A zis el ceva dar n-a priceput nimeni.
- Decât tonul glasului ne-a făcut să ne gândim că e de bine.
- Şi unde-i nea Gogol acum? Că aş vrea să-l mai întreb şi eu ceva.
- A plecat din nou. Avea nu-ş' ce treabă. Da' a zis că revine. Cică s-avem credinţă că revine.