Moşuletele 1: ...deci nu te mai ascunde dupe deşt; ai
regrete, ce să mai...
Moşuletele 2: ...n-am dom’le niciun regret, a câta oară să
ţi-o mai spun? Ce, eşti surd sau nu vrei să pricepi? Nu am. Punct.
M1: Măcar fii onest şi recunoaşte. Doar sunt prietenul tău!
Ţi-e aşa de greu să recunoşti în faţa amicului tău pe care-l ştii din copilărie
că, în ceea ce priveşte viaţa ta, ce a acumulat până în prezent peste 70 de
anotimpuri, regreţi multe din trecutul tău?
M2 (cu nervozitate crescândă): ... dom’le, da’-nţelege
odată, pentru numele lui Dumnezeu că nu sunt... adică n-am niciun regret.
M1 (surâzând pe sub mustaţă): Hai-hai, plimbă ursu’,
Gavrilă...
M2: Dacă te mai prind că mai asociezi odată cuvântul regrete
cu persoana mea te... o să... (schimbă brusc tonul – calm pedagogic – ca
luminat de o idee) Uite, ca să înţelegi cum devine treaba cu regretele mele,
subliniez regretele mele, te rog frumos să ai răbdarea să citeşti asta... (jocul
de table este dat deoparte şi locul lui este ocupat de un Macbook argintiu la
care, cu mişcări de profesionist maniac, Moşuletele 1 îşi conectează, pentru a
avea internet de mare viteză, Iphone-ul roşiatic)
M1 (ochi îngustaţi de invidie): Da’ telefonul de unde...
M2 (e rîndul lui să surîdă pe sub mustaţă): Stai liniştit că
nu-i al meu, e al nepoată-mii; i l-am cerut doar pentru ziua de azi că p-al meu
l-am pus la încărcat şi apoi mă gândeam că, na, dacă vin în parc şi mă păleşte
talentu’ să mai scriu ceva pe blog şi dacă n-am cu ce mă conecta canci internet...
M1 (răsuflă uşurat dar se chinuie s-o ascundă)
M2 (îi bagă laptopul sub nas, adică i-l pune pe genunchi, cu
pagina de blog gata deschisă şi îl invită să-i citească ultima postare)
M1 (începe să citească; glas şoptit dar suficient de tare ca
să se poată auzi de către cineva care stă alături)
„Regrete sprinţare
Pe locuri... Îi sparg, nimic n-o să mai rămână din ei...
Fiţi gata... Va fi nu doar un nou record mondial, va fi un record mondial al
tuturor celorlalte recorduri mondiale de până acuma...
Start! Sportivii
ţâşnesc ca din puşcă. Muşchii tresaltă. Stadionul ovaţionează. Blitzuri,
comentarii frenetice...
Secunda 3: hai că-i excepţional, încep să fiu în avantaj...
îi sparg pe toţi... i am the king of the world... Adidaşi de ultimă generaţie,
tricouri lucitoare, banere mai mult sau mai puţin agresive cu imaginea
sponsorilor.
Secunda 4: sunt clar în avantaj; în ritmul ăsta îi las pe
toţi în urmă cu mult înainte de finiş... deci da, aşaaa băi luzărilor, hai că
v-am luat şi trofeul ăsta de sub nas... Camera de luat vederi de pe margine ce
merge pe şină, ecranele gigantice din colţurile stadionului, apus de vară
fosforescentică. Ice-cream, coca-cola, coifuri de hârtie colorată, trompetele
de plastic, veselii...
Secunda 5: am câştigat... ăştia ori se fac că aleargă ori
şi-au dat seama cine-i şefu’... ăsta-i ultimul trofeu din colecţie; am câştigat
tot ce se putea câştiga în domeniu... i’m the king of the world!... am mai
spus-o odată dar ce importanţă mai are... adică are: eu sunt regele lumii nu
altul...
Secunda 6: nebunie maximă, lanul de blitzuri de la începutul
cursei transformat în ocean de blitzuri, urale, tensiunea aproape insuportabilă
a finishului, speranţe ce stau să se năruie, glorii care se ridică, care vor
apune, trofee, fair-play-ul vehiculat pretutindeni, ca o religie, organizatorii
sunt în extaz financiar, producătorii de televiziune îşi freacă mâinile de
bucurie, rating spectaculos...
Secunda 7: deci am câşigat tot ce se putea câştiga...
Booom... Booom... Booom... Zgomotul unui bigbang interior imposibil de
descris...
Tot secunda 7: şi dacă am câşigat ce?... ce-o să mă fac
acum?... o s-o iau de la capăt?... să-mi dobor propriile recorduri?... dar dacă
n-o să mi le pot doborî?... dacă, spre exemplu, o să mă înec ca ţiganul la mal,
la ultimul concurs?... o să încerc să fac asta până n-o să mai pot?... şi oare
pentru ce?... pentru ca numele meu să fie purtat, ani la rândul, eventual,
moartea mea, prin analele galeriilor sportive?... Toţi ochii aţintiţi (de parcă
până acum te pomeneşti că lumea asculta audiobook cu Shakespeare!) spre linia
de final, bătăi de inimă, adrenalină, pariuri ce stau să îmbogăţească sau să
ruineze...
Secunda 8: un nou record mondial, personal şi de stadion... aşa,
şi?... că doar n-o să mă pună Dumnezeu, la El în Rai să mă iau la întrecere cu
Sfinţii Apostoli?... ce alergarea mea caut eu aicea?... mi-am irosit ani din
viaţă ca să ce? să alerg ca apucatul sute de kilometri? pentru ce?... nici
măcar de banii câştigaţi nu mă pot bucura aşa cum vreau; mereu trebuie să fiu
atent la siluetă, mereu în cantonament!... că dacă am chef s-o tai pe insula
misterioasă cu cine vreau eu nu pot că nenea antrenor e mai ceva ca bigbrother
la pătrat...
Triplu record: mondial, de stadion, personal al celui mai
mare sportiv al tuturor timpurilor la proba de 100 metri sprint. Va fi greu,
foarte greu să-i egaleze cineva performanţa darămite să-l întreacă...
etichete: sport, social, esenţe; comentarii: 4"
M2 (pândeşte atent reacţiile amicului; ar vrea să spună ceva
dar se abţine, curios fiind de atitudinea celuilalt)
M1 (întoarce privirile, cu mişcări studiate, spre prietenul
său, îi aruncă o sprânceană ridicată scurt, închide laptopul, i-l pune amicului
în braţe şi se ridică de pe bancă atât de rapid că-l ia ameţeala pe celălalt):
Mmmdaaa... să ştii că... hmmm... regretele tale, zici, nu!?... hmmm, hmmm...
trebuie să mă mai gândesc la ceva în legătură cuuu... mă rog, cu asta... îţi
spun... o să-ţi spun mâine... sau poimâine, depinde...
M2 (se uită lung după bătrânul său prieten, surâde trist
şi-şi şopteşte la fel de trist): Măcar în ceasul al doişpilea...
