Raportul suna bine – nimic nu
fusese lăsat la voia întâmplării. Ibraylul era varză totală.
- Şi ăsta cine e?, întrebă HUO
privind la un sfrijit care atârna de-a curmezişul calului uneia dintre iscoade.
De ce l-aţi luat cu voi?
- Ne-a zis să-i cruţăm viaţa
că se pricepe decât la scris, zise Becifal Bezdeganios, şeful patrulii.
N-a participat la luptă. Scria ultimul capitol dintr-o megalegendă, zice el,
foarte frumoasă când s-a trezit cu un pumn în cap. Când şi-a revenit casa îi
ardea, parte din manuscris era mânjit cu excremente, parte scrum.
- Şi de ce, repet, l-aţi mai luat cu
voi? Ce să fac cu el? Să-i dau de mâncare?
- Şefu’, nouă ni s-a părut
sincer. Dăcât că spunea adevărul. Zău!
- Adică vi s-a făcut milă de
un ibrylean?
- Nu că ni s-a făcut milă dar
uitaţi-vă la ochii lui. E privire de copil. Aţi putea omorî un copil, fie el
ibrylean au ba? Că noi nu.
HUO scană ochii sfrijitului şi
nu avu cum să nu le dea dreptate camarazilor.
- Ţi-e foame?, îl întrebă el
pe sfrijit după ce acestuia, dat jos de pe curmezişul calului, i se desfăcură
funiile cu care era legat la mâini şi la picioare.
- Mi-ar cam fi, recunoscu sfrijitul.
- Ştii să povesteşti, nu?,
întrebă HUO întinzându-i o halcă de carne. Tocmai ce-l trăznise o idee
fabuloasă.
- Aş cam şti.
- Dintr-astea palpitante? Cu
creaturi, zei răzbunători, vrăjitoare, fiinţe stranii şi manifestări tâmpite
ale Mamei Natură?
- În cetatea pe care, mă
scuzaţi, aţi făcut-o praf eram cel mai renumit povestitor. V-aş fi dat să-mi
citiţi textele da’ biblioteca e şi ea scrum.
- Ce-a fost a fost. Ce va fi e
baza, comentă HUO gnomic. Acum ascultă aici: îţi voi spune povestea voiajului
nostru, o poveste de-o banalitate primitivă, şi tu, cu inteligenţa şi
fantezia care zici că le ai, o să încropeşti cea mai tare întoarcere acasă
din toate timpurile.
Sfrijitul făcu o mutră din
care HUO înţelese cu totul altceva:
- Da, ştiu ce-o să spui: când
e să te întorci acasă unde te aşteaptă nevasta e normal s-o lălăi prin lume cât
mai mult dar, atenţie, dacă o să-mi placă o să-ţi fie bine. - Şi dacă n-o să vă placă că,
na, arta e subiectivă!?
- Îţi mai acord o şansă s-o
încropeşti ca să-mi placă şi dacă tot nu-mi place te omor. Personal. Cu un
cuţit ruginit. Te bagi?
- Mă gândesc doar că o
întoarcere acasă presupune, din start, o chestie epică masivă, spuse sfrijitul
ca şi când ar fi vorbit cu prietenul său imaginar.
- Bă, te bagi sau nu?, îl luă
HUO la refec.
- Mă bag, hotărî sfrijitul.
Îmi trebuie însă toate cele ale scrisului: hârtie, cerneală, pană.
- Îţi dă, băiatu’, că are de
unde. Tu numai să scrii bine. Cum te cheamă?
- Remoh.- Remoh şi mai cum?
- Remoh Moher dar nu garantez la
faza cu Moher că-s orfan de mic şi am fost crescut de un unchi superîndepărtat
care când l-am întrebat de numele de familie mi-a zis Moher mai mult la mişto
mişto decât serios.
- În regulă, Remoh Moher.
Nimeni nu-i perfect. Acu’ fii atent...