- Cică mi se oferise puterea de a vedea în viitor, o
informă el. Sau nemurirea, ceva de genul.
Ar mai fi vrut să continue dar ceva îl opri. Brusc. La
început nu-şi dădu seama ce îl putuse opri atât de brusc apoi, când o realiză,
nu ştiu, în sinea sa, ce să facă: să râdă sau să dea curs invitaţiei. Denisa
Georgiana, contrar bunului ei obicei de a se înveşmânta în tot soiul de
pijămăluţe colorate, se găsea acum lângă el fix în costumul Evei. Caldă şi
mirosind a câmp cu flori.
- Şi?, o auzi Robert pe Georgiana de parcă aceasta s-ar
fi aflat pe cine ştie ce creastă de munte. A fost, aşaaa, ceva dezastruos sau
doar te-a zguduit dintr-o bucată?
„Ce mama naibii o mai fi şi aia să te zguduie un coşmar
dintr-o bucată?”, gândi perplex Robert.
Cu glas tare atrase atenţia asupra faptului că refuzase
oferta pentru că una dacă eşti nemuritor şi vezi omenirea făcând secol după
secol aceleaşi greşeli te apucă rapid deznădejdea sinucigaşului şi doi la mână
nici măcar Dumnezeu nu vede în viitor ci doar anticipează lucruri, ceea ce e o
cu totul altă mâncare de peşte care de la cap se împute dar se răzuie de la
coadă.
După care trase
pe dreapta de parcă toată ziua ar fi tăiat jumătate din pădurea Letea. Georgiana rămase cu buza umflată dar, când îşi aduse aminte că nu e singura
femeie care a păţit-o astfel, (şi în puterea nopţii, exact cel mai spectaculos
moment pentru dragoste) adormi şi ea. În fond, era şi mâine o zi. Avea să se
gândescă mâine la toate astea.