- Lua-te-ar ăl
cu coarne să te ia, muştrului careva. Tu şi cu părerile tale critice! Strici
tot farmecul poveştii, pretenţiosule care eşti!
- Da, ia valea
d-aci că indispui.
- Hait, marş.
Caută-ne pe la bibliotecă că numai p-acoluşa mai găseşti d-ăştia ca tine care
stă ca bou-n casă şi le pute tot.
Se produse o
busculadă cât ai zice „Legenda marelui viteaz Fara’Ohn Baroniz care de altfel e
adevăratul titlu al acestui text dar Autorul i-a pus un altul ca să găsească o
scuză pentru acest moment. Care nu e neapărat o scuză cât mai degrabă o figură
de stil”.
Busculada
degeneră într-o bătaie generală. Tabăra celor care ţineau cu vocea cârcotaşă fu
în cele din urmă scoasă pe targă, tabăra amatorilor de istorii orale fiind mult
mai numeroasă şi mult mai bine pusă la punct.
- Aşa a fost,
moşare? Marele viteaz Baroniz a crăpat prin sinucidere şi apoi i s-a ridicat o statuă?,
vrură s-o afle victorioşii. Nu de alta dar măcar să ştim dacă ne-am bătut de
pomană sau nu.
- Baroniz picase
el prizonier da’ avea regim preferenţial, reîncepu bătrânelul ca şi când ar fi
împărtăşit un secret de stat. Nu putea părăsi perimetrul taberei da’ în rest se
plimba pe unde vroia muşchiul lui. Şeful barbaro-migratorilor, temutul Tatukas,
l-a luat într-o bună zi la negociere. I-a zis: „fiică-mea e în boală dă iubire
dupe fi-tu. Dă-ţi acordul la unirea lor şi o punem de-o încuscrire de-o să le margă
fulgii la toţi dujmanii”.
Baroniz, căpos, l-a refuzat pe motiv că
politica la el în familie se axează pe puritate rasială. Precaut, Tatukas i-a
acordat ceva timp de gândire. După care i-a mai acordat două astfel de timpuri,
poate avea Cel-de-Sus să-i lumineze mintea. Nu s-a întâmplat, drept pentru care
Baroniz fu băgat la beci şi în lanţuri.
- Migratorii
aveau beciuri?
- Unde e beci e
şi pod. Musai. Aveau şi d-astea, nu?
- Dacă ai pod ai
chestii de depozitat. Borcane cu tot felul.
- Migratoru’,
dacă ne gândim bine, e un gospodar prost înţeles. Este?
- Pun pariu că
marele Baroniz a evadat din beciul aflat... la cât?... zece-cinşpe metri sub
pământ?... printr-o vrajă. Aşa-i? Sau, poftim, printr-o minune, nu?
- Am scăpat....
pardon, Baroniz a scăpat din beciul acela infect pentru că a fost ajutat.
Vedeţi voi, vestea înfrângerii mele... pardon... a lui a ajuns în cele
din urmă şi la urechile hanului Bashta’Novyci care, după niscaiva momente de
uluire maximă în care nu-i venea să creadă că marele strateg Baroniz fusese
învins printr-o greşeală de începător, a pus mâna pe arme, pe cai şi pe armată
şi a sărit în ajutorul prietenului său drag. Barbaro-migratorii n-au avut
practic nicio şansă.
Bătrânelul se
opri din vorbit cu atitudinea cuiva mulţumit de pirformănsul realizat.
Îşi clăti gura cu un pahar cu apă, se delectă din nou cu vinul (roşu, demisec)
ce-i rămăsese în cană, şi-o reumplu, mai arse două guri, concluzionă:
- Şi cu asta
basta. Vreţi să ştiţi care a fost lecţia pe care Baroniz a învăţat-o din toată
afacerea asta?
Cam nu dorea
nimeni s-o afle, şocaţi, debusolaţi, ultramiraţi de finalul sec al „afacerii”.
- Puterea stă în
unitate nu în orgoliul personal, zise bătrânelul ca un Moise pogorât, din nou,
printre oameni de pe Muntele Sfânt.
Din mulţime
izbucniră nemulţumiri dar perorate în diapazon blând:
- Haida-de...
- Sanchi...
- Vax...
- Neant...
- Haos...
- Gaură de
vierme...
Careva îndrăzni:
- Ai folosit de
câteva ori persoana întâi când te referişi la Baroniz şi acţiunile sale. Nu
cumva eşti chiar tu marele viteaz dar deghizat?
Bătrânelul
surâse amuzat:
- Cum, Doamne,
să fiu careva care a trăit acu’ juma’ de mileniu în urmă? Nu zic că nu mi-ar
conveni să trăiesc atât de mult dar, din păcate, sunt doar un biet povestitor.
Şi care mai suferă uneori de păcatul ăsta al indentificării cu
personajul.
Ginel, scribul,
termină de consemnat.
- Am să fac
nişte cercetări prin bibliotecă, zise el fără să-şi ascundă atitudinea
pedagogică. Ştiu sigur de nişte izvoare care vorbesc foarte precis despre
adevărul legat de viaţa lui Baroniz.
Mulţimea se
dispersă încă de când Ginel deschisese gura. O ştiau până şi ţâncii proaspăt
înţărcaţi că în docomente zac cele mai mari minciuni, Adevărul putând fi
aflat doar pe care orală.
Bătrânelul
părăsea cetatea, două nopţi mai târziu, pe lună plină. Nu mai avea plete albe
ci de un abanos lucitor.