Sabotajul (6)

     Ieşi în curte apoi, ca la comandă, făcu la dreapta. Era acolo un intrând îngust şi mirosind a mucegai ducând spre o uşă de un cafeniu închis şi cu vopseaua plesnită peste tot. Apăsă clanţa cu siguranţa celui locuind acolo. Parcurse o galerie şerpuitoare cu trepte înguste şi sparte în două sau chiar trei locuri deodată. 

     Simţea că nu era singur. În spatele lui deosebi mai multe tipuri de paşi în timp ce, pe deasupra lui, scurgându-se pe bolta de cărămidă îmbâcsită a galeriei, pluteau adieri ca ale unei aripi gigantice bătând leneşă. 

     Galeria se termină cu o săliţă pe a cărei podea erau desenate figuri geometrice viu colorate. Dincolo de săliţă se întindea o hală de formă hexagonală, cu tavan situat la nici doi metri de o podea care se înclina uşor spre un centru unde trona o ladă având impregnate, la partea superioară, prin scobire, contururi umanoide. 

     - Facem duş?, întrebă Dragoş aruncându-şi ochii peste suprafeţele lucitoare ale pereţilor camerei. Că mi se pare că aici e o cameră de baie superinteresantă. Suntem sub pământ, nu?, peroră el ca ieşit din crâşmă. Că dacă am fi deasupra n-ar avea niciun sens. 

     - Vorbeşte cam mult, îl auzi pe Anatolie, din nou, în centrul minţii. De ce vorbeşte în halul ăsta? N-r trebui să tacă? 

     - Efectul anestezicului, Doamne, mieună Samuel plin de veneraţie. V-am mai zis doar. Staţi liniştit: situaţia este sub control. 

     - Da’ nu trăncăn, domle, făcu Dragoş jignit în amorul propiu. Nu-mi stă în caracter să trăncăn. Vrau doar să punctez anumite aspecte. Ori n-am voie? E interzis să vorbeşti? 

     Nu (mai) scoase nimeni un cuvânt minute bune. Apoi, brusc, Dragoş se pomeni luat pe sus de braţe invizibile şi lipit de unul dintre pereţii halei cu legături la fel de invizibile. 

     Anatolie pătrunse, în sfârşit, în încăpere, gol cum îl făcuse mă-sa. Îl urmau Samuel, tot în rasa aia a lui călugărească de un verde trăsnit, şi alte două siluete, mai mult îndesate decât grase, cu ochi scăpărători şi cu cagule pe faţă. 

     Realitatea căpătă dintr-odată aspecte stroboscopice. Sau era doar un efect vizual abil ticluit al camerei? Lumini strălucind în toate nuanţele posibile şi imposibile de verde inundară hala, sparte ocazional de fulgere gălbui. Anatolie se întinse în spaţiul de formă umană al lăzii din centru. Cagulaţii se postară la extremităţi, ridicând mâinile în aer şi începând psalmodierea a ceea ce părea a fi o rugă. Samuel veni lângă Dragoş aruncându-i un rânjet tâmp. La rândul său, Dragoş se simţea cotropit de un fel de beţie mistică – lumea i se dădea peste cap de parcă ar fi luat la bord o cantitate impresionantă de tărie şi, în acelaşi timp, era perfect lucid cu referire la ceea ce observa în jurul său. Numai că luciditatea asta a lui era filtrată prin ochelari cu care priveşti la o eclipsă de soare. 

     Când Samuel îşi şterse rânjetul tâmp de pe chip Dragoş se pomeni ca scurtcircuitat, din cap până în picioare, de un curent electric. I se păru că urlă ca un apucat deşi în cameră stăpânea o linişte mormântală. 

     Trupul lui Anatolie începu să capete irizaţii turcoaz. Cagulaţii lăsaseră mâinile în jos. Buzele continuau a li se mişca neauzit. Scurtcircuitările se înteţiră până în punctul în care Dragoş avu acuta impresie că e jupuit de viu. 

     Undeva într-un colţ al camerei, colţ care când devenea obtuz când ascuţit, Samuel manevra un device semănând izbitor cu o carte deschisă. Doar că dintre foi ieşeau fuioare de aburi portocalii. 

     Durerea venea în valuri. Dragoş era cotropit când de un hohot de râs schingiuitor când de un plânset ce-l ciopârţea atom cu atom. 

     Când irizaţiile turcoaz de care era cuprins corpul lui Anatolie se preschimbară în unele de un albastru închis iar apoi dispărură complet vocea unuia dintre cagulaţi sparse aerul încăperii într-un diapazon îngrozit: 

     - Ce făcuşi, Marcelino? Eşti nebun! Ne-ai omorât cu bună ştiinţă! 

     - Relaxează-te, Ferdinando. Gata, am scăpat. Suntem liberi, asta am făcut.

     Ferdinando îşi scoase cagula, privi înspăimântat la Anatolie. 

     - E dus, frate. Punct, îl luă Marcelino la trei păzeşte. Ce te uiţi aşa? N-ai mai văzut cadavre până acum? 

     - Îţi dai seama ce-ai făcut? Dacă află marele Mahabharat că fi-su a fost omorât... şi de cine? de amicii lui! Doamne Sfinte!... o să trimită aici toată... 

     - Ba n-o să vină nimeni cu nimic, îl întrerupse Marcelino surâzând şugubăţ. Nu mai au cum să vină. I-am sabotat. Vorba aia: când sabotezi se cheamă că ţi-ai luat toate măsurile de precauţie. Iar efectul surpriză e garantat. 

     Se închină înaintea lui Ferdinando de parcă s-ar fi aflat pe scenă. 

     - Da, i-am sabotat. Eu, sluga dumneavoastră prea plecată. Cum de altfel l-am sabotat şi pe ’mnealui, prinţul moştenitor Darius Mahabrahat ratat. 

     Arătă din priviri, cu o scârbă imensă, trupul inert al lui Anatolie:

     - Ce atâta experiment! Ne mutăm dintr-un corp în altul ca înecatul. Fugim după o iluzie. Nu te-ai săturat? El e veşnic tânăr, noi, uite-te la noi, am îmbătrânit cu câteva secole în plus slujindu-l. Eu unul, sincer să fiu, m-am săturat de atâta sclavie. Ah, dac-ai şti de când pândeam momentul. Noroc cu pământeanul ăsta amărât că altfel cine ştie când ne eliberam.Pământeanul cel amărât era Dragoş care începea să-şi revină din şocurile simţite mai devreme. 

     Clipea des, dădea impresia că vorbeşte cu prietenul său imaginar, un obraz îi tot zvâcnea ca şi când ar fi fost scărpinat de o mână nevăzută. 

     - Bine dar... nemurirea... promisiunea lui... Eram atât de aproape.. 

     - Eram o creastă, amice! Tu n-ai înţeles că am fost duşi cu zăhărelul dintr-un moft? Marele rege care le avea pe toate şi care ne-a târât cu el pe haznaua asta de planetă doar pentru că i-a trăsnit lui că averea şi statutul lui pe frumoasa noastră Lobotomoz nu-s îndeajuns. Puah, să fugi după iluzii! Mai imbecil de atâta nici că se putea. Hai că simt că mi se apleacă. Şi tocmai îmi trecuse. Stai, făcu el ca prins de revelaţie, şopârla aia unde e? 

     - Ce şopârlă?, întrebă Ferdinando vexat. 

     - Slujitorul ăla al lui. Celălalt pământean. Ăla cu faţă de şopârlă. Îmbrăcat în rasă călugărească! Unde-i? L-ai văzut? Era doar cu noi. - Nu ştiu unde e şopârla ta. O fi scăpat.