Calcule (2)

     Se făcea că opera un excavator. Umbla prin cablurile lui tăind cu o drujbă care în loc de lamă era prevăzută cu un laser. Unul de un roşu fosforescent. Excavatorul avea o problemă – nu suporta anestezicul. De nicio culoare. Făcea alergie la el soră cu moartea. Bogdan îl opera, aşadar, pe viu. Ăsta, ca măsură disperată de prevenţie, luase la bord un baril de petrol dublu nerafinat în care mai aruncase de-a valma şi apă distilată, antigel, lichid de frână, spirt medicinal. Se îmbătase instantaneu, trupul... sorry, carcasa îi amorţise la fel de instantaneu dar mintea, culmea, îi căpătase o luciditate criminală. În timp de Bogdan tăia şi spânzura prin vintrele sale prăfuite, excavatorul aruncă în eter dileme rămase şi azi fără răspuns:

     a) de ce au unii impresia că în familie te simţi cel mai în siguranţă? În familie eşti ferit de calamităţi? Hoţii nu sparg decât case de celibatari?

     b) ştim că în cazul unui divorţ, unde la mijloc sunt şi copii, e indicat să ne concentrăm pe o despărţire cât mai amiabilă pentru evitarea traumelor tinerelor vlăstare – îi condamnăm fără milă pe cei care nu respectă asta – dar când ni se întâmplă nouă o uităm cu desăvârşire. De ce, bre, de ce?

     c) ce înseamnă, dincolo de frumuseţea nobilă a metaforei, să-l găseşti pe Dumnezeu în inima ta? Să răspunzi la răul care ţi se întâmplă numai cu iubire? Nu rişti astfel să pici de fraier în ochii altora? Cum împaci, aşadar, pendularea între drumul spre credinţă şi firescul propriei tale naturi umane, limitată şi pervertită?

     Pe urmă Bogdan se pomeni operând pe excavator. Se executau în zonă ample lucrări de amenjanare a unei ministaţiuni exclusiviste pe malul unui lac cu ape de un turcoaz exotic.

     - Nu poţi exclude matematica, îi spunea el, prin telefonul dat pe spicăr, cuiva numit Sabrin. E parte din progresul umanităţii.

     Ştia pur şi simplu că-l cheamă Sabrin. Ăsta e unul din avantajele visului: ştii dinainte o groază de lucruri. Sabrin, de exemplu, era adeptul ideii că „matematica n-are utilitatea aia practică pe are o tot ridică uniii în slăvi”. În viaţa de zi cu zi, era el ferm covins, te izbeşti de alte competenţe nu de cele matematice. De cele de comunicare, de exemplu. Care comunicare rimează cu consumare şi te poate duce cu gândul la faptul că procesul de socializare este unul care te consumă. Nu? Hai zi că nu-i aşa că-ţi dau câte argumente vrei tu, contra!

     - Ţin să te avertizez că lumea a fost cucerită cu ajutorul copitei de măgar, al busolei, al corabiei de lemn şi, desigur, al calculelor matematice. Fără ele, de exemplu, n-ar fi fost astăzi capabilă orientarea prin gipies, spuse, ca pentru a contrabalansa convorbirea, Bogdan.

     - Auzi, tu cum crezi că-şi făceau ai mei concediul pe la mijlocul anilor ’70?, întrebă Sabrin acompaniat, simultan, de sunetul apei trasă la toaletă, al unui acordeon fredonând scurt Internaţionala şi de linia melodică a unei manele la modă.

     Bogdan ar fi poftit să-i dea o replică usturătoare dar se bloacase în faptul că nu reuşea să-şi amintească linia melodică a manelei la modă.

     - Aveau o Dacie obosită cu care cotrobăiau coclaurii patriei, continuă Sabrin de parcă i-ar fi satisfăcut curiozitatea unui Bogdan ce nu auzise de anii ’70, ajutaţi doar de harta aia a lor mare cât o faţă de masă de care ziceai şi se chema că ştiu a se orienta.

     Bogdan nu-şi amintea să fi menţionat ceva despre vreo hartă. Tăcu punând totul pe seama neatenţiei. Sabrin, între noi fie vorba, mai avea obiceiul să discute în paralel şi cu alţii şi atunci multe din frazele sale erau o combinaţie de adresare simultană celor doi interlocutori. Ca acum. Probabil.