Calcule (3)

     În liniştea de câteva secunde ce dură după asta (dar care, pentru că se petrecea în plan oniric, dădu impresia că ţine cu orele) Bogdan observă cum groapa pe care o săpa cupa excavatorului se lărgea văzând cu ochii. La un moment dat ieşiră la iveală, din pământul negru, mustind de sănătate şi râme numai bune de folosit la pescuit, ruinele a ceea ce părea a fi fost cândva o somptuoasă vilă de senator roman. Cât ai zice „program guvernamental de conservare a vestigiilor trecutului” sosi la faţa locului o echipă de arheologi şi, în general vorbind, sosiră tot felul de invidizi specializaţi pe „ruine culturale”. Salopetele lor de un roşu aprins te duceau însă cu gândul spre luminile unui anumit cartier de moravuri uşoare din Olanda. Membrii unei alte echipe, sosită nu se ştie când înainte de ei, înarmaţi cu buldozere şi ciocane demolatoare, îi luară în balon pe motiv că „ e bine să-ţi cunoşti trecutul ca să nu-i repeţi, pe viitor, greşelile dar totul merge până la limita morţii cu morţii, viii cu viii.”

     - Se întrerupsese lumina şi m-am panicat, auzi Bogdan vocea lui Sabrin sosită ca din adîncurile unei prăpăstii un muget de dinozaur. Abia de reuşii să rezolv faza cu prohabul, pricepi?

     Bogdan pricepea, dădu şi din cap pentru întărirea spuselor dar Sabrin nu avea cum să-l vadă căci legătura lor era pusă pe audio nu şi pe video.

     - A trebuit să mă pipăi ca să rezolv faza, adăugă el pe ton filosofic. Urăsc pipăitul căci îmi aminteşte, printr-o asociaţiune năzdrăvană de idei, de vestigiile Trecutului. Trecut egal vechi egal epoca primitivă. Egal domnia simţurilor, a forţei fizice, a brutalităţii.

     - Dac-ai ajuns să urăşti trecutul doar pentru că...

     - Şi mai am o slăbiciune, ca să zic aşa, îl întrerupse Sabrin de parcă nici nu l-ar fi auzit. Diletantismul, frate. Văd efectiv roşu în faţa ochilor când mai dau peste unul d-ăsta de-o face pe expertul, nu contează aria-i de manifestare, dar luat la bani mărunţi ai ocazia să dezveleşti un monument de incomptenţă.

     - Crezi că în Trecut era altfel? Crezi că altădată nu existau diletanţi?, îl întrebă Bogdan, fascinat pe de altă parte să observe cum cupa excavatorului tăia chirurgical pământul.

     - Nici vorbă, sosi prompt replica lui Sabrin. Aşa a fost dintotdeauna.

     Apoi cu un glas care suna a epifanie mărturisită public:

     - Acum înţelegi de ce Trecutul îmi lasă un gust amar? De mii de ani omenirea, această civilizaţie înzestrată cu raţiune şi care nu-şi mai încape în piele de bucurie că a reuşit să trimită un roboţel de mărimea unui cupotor cu microunde pe planeta vecină, stagnează, pe plan psihologico-estetic, undeva puţin mai sus de genunchiul broaştei. Încă de pe vremea egiptenilor există incompetenţi care conduc lumea şi profesionişti nebăgaţi în seamă de nimeni, tupeul e considerat calitate pe câtă vreme modestia şi altruismul trec drept mărci ale fraierului, literatura e un fel de preocupare a unuia care n-are nicio meserie în vreme ce gospodarul ce-şi invită prietenii la un grătar într-un foişor construit pe cheltuiala proprie echivalează cu un laureat al premiului Nobel şi, nu în ultimul rând, degeaba vii tu cu mijloace financiare în ajutorul celor umili şi mulţi că-ţi sar în cap alţi bogaţi atrăgându-ţi atenţia că banii se fac pe spinarea celor umili şi mulţi iar nu să-i ajuţi. Repet: de când e lumea e aşa. O ştiu prea bine cum de altfel o ştii şi tu. De ce nu progresăm? Simplu: ori trecerea la nivel superior se manifestă la intervale de timp de la 10.000 mii de ani în sus ori extratereştrii sunt doar un mijloc de control social inventat de mâna de oameni ce pot fi numiţi stăpânii lumii.