Erau cam vreo cincizeci de mii de suflete. Protestau împotriva Kăluşarylor şi a reuniunii lor care se întâmpla zilele astea. Kăluşarii, le subliniară în scârbă demonstranţii, n-aveau niciun respect: nici pentru fiinţa umană şi nici pentru natură. Nu îi interesa decât banul.
- La început a fost chiar super, îi abordă un bărbos, constituţie atletică, desene ciudate pe braţele-i muşchiuloase, privire de idealist uşor nonconformist. Adică ieri. Era un adevărat carnaval p-aici. Super rău. Erau piese de teatru satiric, erau dansuri care băteau înspre favoritismele clasei conducătoare, era chiar şi muzică de fanfară.
- Vrei să spui că acum e.. ăăă... cum? Urât?, întrebă Petronel scărpinându-se după ureche.
- Păi nu e evident?, făcu zdrahonul. Ce fel de manifestaţie mai e şi aia unde nu se petrece nimic?
Într-adevăr, dacă priveai mai atent mulţimea puteai observa că aceasta înainta, calm şi marţial, dar în afară de asta – nimic. Câteva pancarde aici, doi-trei obosiţi strigând ceva într-o limbă necunoscută dincolo, mai erau şi unii care, cu frizuri ca dintr-un alt secol, după ce scandau neîntrerupt vreme de un minut şi jumătate, arătau o mutră de o veselie tâmpită.
- Încotro mergem noi acuma domle?, întrebă Ilie, pe jumătate în dorul lelii şi pe jumătate cuprins de gânduri numai de el ştiute.
- Cum unde, înspre Palatul lui Nuţi, veni promptă replica lui Radu.
Ocoliră cum putură mulţimea, mai exact se strecurară printre manifestanţi mai luându-şi un pumn, o înjurătură dar până la urmă intrară în cetate şi de aici pînă la Palatul lui Nuţi nu mai fu decît un pas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.