Meteoritul (3)

            Undeva jos se zăreau contururile unei cetăţi înfloritoare. Pe un câmp plin cu flori multicolore situat înaintea zidurilor o grămadă de inşi dansau pe melodii izvorâte din boxe cât casa.

- Tre’ să coborâm, anunţă Horia, nu fără o urmă de panică în priviri.

- Nu mai urla, bre, în urechea mea că nu-s surd, îl admonestă Zamfir.

- Dacă nu coborâm tabără ăştia pe noi cu săgeţi otrăvitoare, nu se lăsă Horia.

- Ia-o-n sus, zise Radu care părea, nu se ştie de ce, că meditează. Ce te complici cu josul!? Du-ne-n tăriile unde numai pasărea măiastră se avântă şi de acolo vedem noi cum o scoatem la capăt.

- Până să ajungi în tăriile alea de care zici dai peste Regatul Genarului, spuse Horia. Te căsăpeşte armata lui de minioni fără niciun avertisment dacă-i calci fie şi un singur norişor. Plus de asta, la el în ţară o arde toţi pe legume la grătar şi orez fiert. Jos, ia-o-n jos, ce mama naibii! De câte ori să-mi mai bat gura cu voi? O viaţă are omu’ nu şapte că nu-i pisică.

N-avură ce mai face şi dădură cu banul. Horia câştigă. O luară în jos, mai puţin Gerila care, ignorând vorbele lui Horia, ţâşni înspre tării din nişte aripi (ca de condor) apărute în spatele ei, aşa, pe nepusă masă. Veni şi ea jos, zece minute mai tîrziu, sub formă de cenuşă.

- Păcat de ea. O fata aşa drăguţă... 

- Te-aş sfătui, şefule, să nu vorbeşti despre ea la timpul trecut, avertiză Okişor ronţăind un morcov.

- Nu m-a crezut pe cuvânt, a vrut să se convingă personal, spuse Horia oarecum dezamăgit.

- Da’ tu de unde ştiuşi, bă, că acolo sus e teritoriul Generalului?, întrebă Zamfir scurgând ultimele picături ale recipientului de aluminiu lat cât palma. Că acolo sus nu e niciun semn indistinctiv, totu’ e la fel. Cum de ţi-ai dat seama?

- Vrei să spui că Gerila trăieşte?, întrebă Ilie, circumspect.

- E neam cu Păsărica Fonix, spuse Radu căutând ceva în el. Mi-a mărturisit-o personal acum câteva zile. Curios e că nu-mi amintesc să mă tai împrejurările mărturisirii. Peste trei-patru zile ai s-o vezi din nou, renăscută prin ea însuşi.

- Teritoriul Genarului nu al Generalului.

- Aşa am spus: general?

- Da.

- Ciudat. Nu-mi amintesc.

- Eu da. Îmi amintesc totul. Cu o acuitate înfiorătoare.

- Să înţeleg că tot din cauza acestei acuităţi ţi-ai dat seama că acolo sus e teritoriul Genarului?

- Nu „din cauza” ci „datorită”. Da, am eu semnele mele. Am mai fost p-aci şi n-aveam cum să nu-mi dau seama. Cu Genarul ăsta nu-i de glumit. N-are simţul umorului neam. S-a născut fără. Simţul omorului e la el baza. Să mor dacă mint.

Aterizară, strânseră pilota şi intrară în mulţime.