Filă de jurnal

   Azi am fost la cumpărături la mall. Din nou. Pentru a cîta oară? Habar nu am, am pierdut şirul. Cîndva însemnam chestia asta într-un caiet cu coperţi fistichii, cu un stilou primit cadou de la soră-mea din Italia. Curios sau nu, pe cutia stiloului sta scris USA, ba chiar şi pe peniţă. Caietul cu coperţi fistichii avea o calitate a foii cum rar mi-a fost dat să văd şi să pipăi. De fapt, de la acel carneţel şi pînă azi n-am mai dat peste nicio astfel de foaie. Din contră, a fost ceva între hîrtie igienică, hîrtie de ziar şi hîrtie cu care-ţi ambalezi salamul dimineaţa înainte de a pleca la job. Odată, mi-amintesc şi azi de parcă s-ar fi petrecut acum cîteva ceasuri, cumpărasem pe fugă un carneţeloi pentru că vroiam să-mi notez nişte idei (care nu-mi dăduseră pace vreme de aproape trei zile) şi nu aveam telefonul cu mine ci doar un amărît de pix. Nici măcar, ştiu şi eu, un bilet-două de tramvai pe spatele cărora să pot nota. Nu, bre. Doar un pix. Intru într-un butic care vindea la 38 şi răscolesc rafturile cu privirea pînă ce dau de rubrica “papetărie”. Apuc primul carneţeloi ce-mi cade sub nas, trăgînd, în acelaşi timp, cu coada ochiului la un ibric de cafea de un argintiu obscen de strălucitor. Cînd să-mi înşirui gîndurile pe el înşiruie dacă ai pe ce. Sau cum. Sau ambele: foaia avea consistenţă de unt, mirosea urît (parcă a canal în care fuseseră aruncate resturi de varză murată şi răcituri în care gospodina scăpase ustuori cu nemiluita) şi dacă o priveai în lumina soarelui puteai observa cel puţin alte două texte încălecîndu-se, întrepătrunzîndu-se, amestecîndu-se într-o veselie soră cu moartea. Am reuşit pînă la urmă să scriu, nici nu mai ştiu cum, dar timp de o săptămînă m-am simţit, din cauza acelei foi bănuiesc, ciudat rău: parcă m-ar fi mînjit careva cu noroi şi nu se ducea oricît de mult m-aş fi spălat. A trecut de la sine, asta e. Azi abia dacă mai ţin minte ceva din starea aceea. 

     Cum spuneam: în afară de acel caiet cu coperţi fistichii toate s-au învîrit în jurul “calităţii” celui din buticul  cu produse la 38. Parcă m-ar fi blestemat careva să aleg numai astfel de carneţele. 

     La mall, contrar altor dăţi, am avut parte de nişte experienţe care, ca să fiu onest pînă la capăt, m-au cam pus pe gînduri: 

     a) am cumpărat un joc de strategie, unul încîntător de altfel, iar la casă vînzătorul mi-a urat distracţie plăcută cu acelaşi ton cu care vînzătoarea îi vorbeşte clientei de satisfacţiile nebănuite ale prodului ce tocmai a fost achiziţionat. M-am simţit oarecum feminin, chestiune ce m-a iritat grozav. Jos cu bărbaţii ce-şi explorează latura delicată pe motiv că şi ele şi-o explorează p-aia influenţată de testosteron şi prin urmare trebuie să facem totul pentru păstrarea balanţei. Care balanţă? Jos! De tot! Fără compromisuri. 

     b) la librăria cu cărţi, multe dvd-uri, cd-uri şi viniluri, cu board games-uri pentru întreaga familie, căni  inscripţionate cu tot felul de aberaţii sau carneţele ce costă exorbitant am găsit un stilou, rătăcit probabil printre celelalte aflate, ca şi carneţelele, la preţuri ce te dau pe spate. Ăsta era chiar ieftin aşa că nu am ezitat. La casă era o tinerică blondă, durdulie şi cu priviri uşor pierdute în spaţiu şi care aflînd că-s profesor mi-a urat să pun numai note bune cu el. M-am întristat instantaneu - umanitatea încă n-a ajuns la nivelul în care poate aprecia aşa cum se cuvine această unealtă de scris. Să consideri că o poţi folosi pentru nişte activităţi atît de triviale precum pusul notelor, al absenţelor sau al semnatului condicii iar nu pentru redactarea textelor literare creaţie personală, a unui jurnal, de ce nu!?, e un sacrilegiu.  

     c) la magazinul universal, raionul articole de casă, eram în căutarea unui ibric decent pentru că m-am săturat să-mi tot fac cafeaua în recipientul ăla care aminteşte, prin toţi porii lui emailaţi, de epoca Împuşcatului. Numai ce aud la un moment dat glasul unui băieţel care, chestionat de mamă în privinţa cărţii/cărţilor cumpărate şi necitite din ultima vreme, declară, pe un ton ce nu mai admitea nicio replică, că Jules Verne e un depăşit, lui  fîrtaţii Grimm îmi plăcea, ei era scriitorii lui favoriţi. 

     La finalul şedinţei de shopping m-am trîntit şi eu ca omul responsabil şi în control total al propriei vieţi pe un taburet la băruleţul de la intrare care, printre altele, se laudă cu cocktailuri din sucuri naturale. Am comandat ceva verde şi cînd am luat prima înghiţitură (fără pai deşi aşa mi se servise, cu pai!) mi-am zis că ăsta e suc natural cum sunt eu expert în arhivele Vaticanului. Dar, per ansamblu, nu era rău; în postgust, dacă ai fi dat atenţie fenomenului, puteai înregistra o surprinzătoare întoarcere într-un trecut unde ţi s-au întîmplat chestii care, deşi pornite cu stîngul, s-au transformat în surprize colosal de plăcute. 

     Puţin mai în stînga mea, s-au aşezat, la un moment dat, două puicuţe care, cu cît se străduiau mai abitir să se comporte ca două studente, să zicem la Jurnalism, cu atît se vedea mai clar că se găsesc implicate în jobul ăla care implică lovele cu căruţa, lovele obţinute prin exercitarea celei mai vechi meserii din lume. 

     Spicuiesc doar din ce reţin că au vorbit nu de alta dar debitul lor verbal cunoştea o rapiditate sufocantă: 

     *pe cutiile de cafea ar trebui să figureze nu doar exotice figuri africane îmbrăcate sumar ci şi arieni blonzi cu ochi albaştri ori pur şi simplu alte busturi goale de bărbaţi ce merg la sală. Sau, de ce nu!?, să se impună cafeaua albă. Ce atîta discriminare, suntem doar în secolul despre care se spunea că va fi al celor cu mintea deschisă. Nu? 

     *vremea prozei cu insinuări, aluzii şi şicane a trecut. Scriitorul de azi trebuie să declare, să spună lucrurilor pe nume, să nu se mai ascundă după deget. Ce atîtea degete! Ele-s bune la alte treburi. Ne-am săturat să citim adică să presupunem, să deducem, să găsim simboluri ascunse. Ce, aşa e în viaţă? Cînd îţi plăteşti facturile eşti întrebat dacă ai citit “Fraţii Dostoievski”? 

     *una e să te îndrăgosteşti, alta e să fii îndrăgostit. Mai ales dacă are două portiere. Alea cu patru îs pentru casnici şi cei care reduc dragostea la o monstruoasă banalitate. 

     *oamenii ăştia, tu, îs lipsiţi de imaginaţie. Ascultă numai puţin cum şi-au putut intitula firmele: Luceafărul Tipografic SRL, Construct Arghezi SRL, Banal Poetic SA, DeTotNarativ SA sau, bomboana pe colivie, Papagalos SRL. Avem şi noi un dramaturg, îmi scapă numele, expert în a-şi numi personajele în conformitate cu personalitatea lor naşpa... Da, fată, îl ştiu şi eu, mi-a picat la Bac. E pe bancnota de 100. Ia vezi, scrie acolo cum îl cheamă?