Puterea (4)

Noaptea cădea murdară şi goală.

Se apropia ora 11. Sau 23, după nu-ş ce convenţie temporală.

Pe scurt, mai erau puţine minute până când anul avea să moară iar altul să-i ia locul. Preafericitul Sabin n-avea încă niciun chef să treacă în noul an. Fusese un an bun, cel mai bun din cariera sa iar viitorul nu sună deloc bine. Asta-i doar vrăjeală de reclamă la telefoanele mobile. Viitorul sună incert, stresant, nesigur. Ar fi fost de preferat o îngheţare temporală a clipei: un grătar, cu prietenii, aşa defecţi şi neterminaţi cum vroiau să pară (sau erau), la miezul nopţii, lângă gardul unui cimitir. Doar că, după cum se ştie, fericirea nu e eternă. Oare cine a spus asta? Şi mai ales în ce context?

Se întâmplă când friptura era aproape gata iar vinul urma să fie consumat dintr-o sticlă de Sprite de 2 litri jumătate. A simţit cum un fel de căldură amestecată cu durere în coşul pieptului (ca atunci cînd te-a pălit o răceală urâtă) îl ia din stomac şi urcă încet dar sigur înspre creier. Apoi a văzut o grămadă de linii şi liniuţe când diagonalizând când orizontalizând strada. Şi pe cealaltă stradă care făcea la dreapta. Cimitirul n-avea nimic: stătea la locul lui ca o relicvă de dinozaur pe lângă care trec cohorte de paleontologi dar n-o bagă nimeni în seamă pe motiv de „n-avem bani pentru cercetare”. Pe urmă a zărit o maşină (un Audi cu două locuri, negru) ce s-a oprit la nici doi metri de locul cu grătar şi din el a coborât o blondă supercârlionţată, toată un parfum de muiere căreia-i place să trăiască pe picior mare, care a început să-i toarne gagiului de la volan reproş după reproş. Ăsta de la volan, cu o creastă ca de indian şi un început de tatuaj pe gât, ţinea piept cum putea avalanşei de vulgarităţi domestice. Luptă oricum inegală întrucât cucoana era dintr-alea care când sunt apucate nu mai ascultă de nimeni şi nimic, vocea raţiunii ori a bunului simţ contând la fel de mult ca opera completă a lui Shakepeare pentru un câine comunitar.

Liniile şi liniuţele ce brăzdau strada în toate direcţiile nu erau altceva decât fie curenţi temporali, fie indicaţii ale Destinului sau, în majoritatea cazurilor, componente subatomice ale ţesăturii numită Univers. Auzi o voce (tonalitate masculină şi feminină în acelaşi timp) vorbindu-i despre avantajele unei astfel de puteri. Sau avea de gând să-i propună un târg? Puterea în schimbul a ceva.

- Sînt oameni care resping Adevărul din start. Indiferent cât de multe argumente pro li s-ar oferi. Alţii, din nefericire cei mai puţini, îmbrăţişează Adevărul ca pe cineva drag. Sunt cei mai puţini pentru că relaţia specială cu Adevărul se bazează pe Suferinţă. Iar de ea omul fuge ca dracu’ de tămâie, continuă vocea de parcă ar fi sunat dintr-o peşteră.

Pe urmă, în timp ce-i privea pe amicii lui, văzu ce avea să se întâmple: avea să vină un cutremur mare iar cartierul lor urma să fie făcut una cu pământul. Doar bucata de gard de lângă grătarul lor avea să rămână în picioare. În schimb, odată Puterea primită, el ar fi supravieţuit.

- Pas, mai spuse el dând vinul pe gât. La ce-mi foloseşte Nemurirea? Să fiu martor al unei omeniri care stagnează de mii de ani în aceleaşi atitudini absurde? Mai bine boţ de carne care putrezeşte. Nu de alta dar curge Timpul prin tine mai cu forţă aşa.

Amicii puseră vorbele lui pe seama vinului şi trăncăniră în preajma grătarului.