Înţelegerea (2)

Din regatul lui Baltazar Bogdan al Doilea drumul principal – „drumul regelui” cum era el numit pe toate plăcuţele informative înfipte pe marginea caldarâmului – o ia prin Codrii Seculari (ce se învecinează cu ţinuturile mlăştinoase ale Ielelor şi Vâlvelor), o taie prin lanţul muntos Kodrul de Aramă pentru ca în final să se oprească la graniţa cu regatul vecin.

Din acest drum al regelui se desprinde la un moment dat un drumeag ce, prin preajma unor lanuri de grâu înalte cât un stat de om, se strică de tot. Cărăruia asta devine toamna şi primăvara o tranşee plină de apă, vara e o bucată de pământ prăfuit iar iarna nu vezi nimic din pricina troienelor. Trei ceasuri şi un pic dacă o ţii însă pe cărăruia asta, acompaniat de ciripit de păsări măiastre în anotimpul călduros şi de vântoase ce te pătrund până la os în anotimpul ploioso-friguros, ajungi în cele din urmă la Hanul Mioriţey.

Când l-ai zărit te bucuri căci ştii că ai trecut cu bine de locuri rele şi dacă pleci de la el iarăşi te bucuri căci e posibil să-ţi găseşti tovarăşi de drum ca să nu pleci singur mai departe.

Azi, în aripa dinspre sud a hanului, era linişte. Nu mai devreme de douăzeci şi două de ore în urmă se iscase aici o bătaie generală pornită, după toate aparenţele, de la veşnica dihotomie spirit versus materie. Aripa dinspre sud a hanului era rezervată doar celor care aveau nevoie de câteva ceasuri de odihnă şi refacere a forţelor pentru ca mai apoi să-şi continue călătoria. Oamenii aşadar aici veneau şi plecau. Ei bine, cum spuneam, cu nici douăzeci şi două de ore în urmă, conflictul izbucnise în toată amploarea-i:

a) viaţa merită trăită. Din orice punct de vedere. În niciun caz nu te ridici de la masa vieţii. Ăsta nu e curaj, e laşitate, peroraseră nişte bărboşi îmbrăcaţi în frumoase costume populare nuanţate în albastru şi roşu. Cu atât mai mult viaţa merită trăită cu cât nu ne aparţine, mai continuaseră ei, ferm convinşi că dreptatea era de partea lor.

b) a filosofa e una, a trăi întru spirit e alta, susţinuseră Bolânzii, o gaşcă de hăndrălăi cochetând cu subiecte precum moartea, însingurarea, disperarea sau dezgustul existenţial

c) există multă filosofie în spirit dar şi mai mult spirit în filosofie, evidenţiaseră Focoasele, muieri îmbrăcate foarte masculin şi adepte ale unui carpe-diem sălbatic. În plus, totul se întrupează din şi pe contrarii pe lumea asta maronie. Cine nu e de acord cu noi se cheamă că e împotriva noast’, mai vehiculaseră ele, autosugestionându-se că lucrurile  nu puteau sta decât aşa

d) dacă suntem doar animlae sociale de ce ne tulbură atât pierderea cuiva drag?, se băgaseră în seamă câţiva – doisprezece blonzi cu ochi albaştri, câţiva bruneţi cu ochi verzi şi un roşcovan afişând un fel de feminitate vulnerată. În natură Moartea trece neobservată. E chiar banală. E viaţa însăşi, mai spuseseră ei dând pe gât ceva de miroasea puternic a prune.

Cât ai zice „han”, mâinile, picioarele, tacâmurile, cănile şi ce naiba se mai găsea pe acoluşa s-au transformatără în arme, toată lumea fiind ferm convinsă că dreptatea era de partea ei. Chiar şi cei neutri fură antrenaţi în sălbatica aia horă a violenţei extreme, considerându-se xenofobizaţi: de ce tocmai ei fie numiţi neutri? De ce ei şi nu alţii?

Acum, cum spuneam, era pace. Câţiva amărâţi, într-un colţ, discutau despre cum „a evada din rutină nu se rezumă numai la a întrerpinde acţiuni altele decât cele pe care le întreprinzi în mod regulat, înseamnă a înţelege spiritul antirutinei” pe câtă vreme undeva mai înspre fereastră un tip cu o mutră de un comic involuntar atrăgea atenţia că „deştepţi suntem cu toţii, deşteptăciunea e doar o pecete eufemistică a mediocrităţii, ce înţelegi din cultura pe care ţi-ai asumat-o în mod instituţionalizat iată cheia”, bla-bla-bla...

Un grup de vreo şapte inşi, solemni ca la o înmormântare regală, se bucura de un al treilea rând de bere. Neagră. Înainte de primul rând făcuseră cu toţii Legământul: „acela sub runda căruia se va stinge focul, şi dacă restul supravieţuieşte şi nu este şi el între timp făcut harcea-parcea, va fi omorât”. La ei în sat ţi se puteau ierta multe, chiar şi o crimă. Dacă, în schimb, te punea Mititelul să-ţi calci jurămâmntul, indiferent de natura acestuia, riscai să fii alungat din sânul comunităţii cu pietre. Sau pur şi simplu chilărit. Nerespectarea unui jurământ, indiferent de natura sa, era un atentat criminal la adresa integrităţii morale a unei persoane.

- O idee, fraţii mei, nu-mi dă pace, zise unul din cei şapte, un tip cu un cioc stufos, de un cafeniu închis şi priviri ce ascundeau o melancolie grea.

- Ce idee, Pamfile?, îl întrebă un mustăcios care-şi însoţea fiecare gât de bere cu un plescăit puternic.

- Dacă efortul nostru este comun şi Fiara e omorâtă de noi toţi... sau, na, de doi dintre noi... cum o să împartă vodă recompensa? Voi îl vedeţi pe Măria-Sa Baltazar al Doilea scindându-şi recompensa? Că eu unul nu.

- Treaba lui cum are de gând, ce-mi pasă mie, concluzionă un bărbos care se sprijinea, cu mâna stângă, într-o secure impresionantă. D-aia e vodă: să ştie să mulţumească pe toată lumea.

- Că bine zici, nea Polieukte, îi ţinu isonul un  perciunat cu buze subţiri, mai mult slab decât lung, ciolănos chiar şi care-şi tot agita, cu o dexteritate diabolică, între degetele mânii stângi un cuţitaş a cărui lamă emitea în răstimpuri reflexe de un turcoaz fosforescent. Sunt, ca şi tine, ferm convins că rezultatul va mulţumi pe toată lumea.

- Io v-am mai spus, se băgă atunci în seamă un ins mic de statură, îndesat, musculos şi cu o uitătură de câine de vânătoare pus pe harţă. Nu le am cu animalele, mă sperie uneori şi o simplă lătrătură de cotarlă, dar vă ajut pe toate celelalte planuri. Din inimă vă ajut. Şi sunt convins că acela care va răpune creatura nu mă va uita când va ajunge mare. Închin în cinstea ta, o, tu învingătorule!

Închinară cu toţii în cinstea viitorului învingător, mai luară un rând, după asta unii dintre ei se cam piliră zdravăn, alţii mai raseră nişte rachiu cumpărat, pe loc, de la un negustor ambulant venit şi el la han să-şi pună burta la cale, pe urmă, după un somn pe măsură, o luară din loc.