Meduza (3)

La trei ore şi douăzeci de minute de când Plombasz se rătăcise în galaxia MP28 tot ceea ce reuşise inginerul să repare fusese imaginea de pe ecranul principal al punţii de comandă. Şi nici p-asta în totalitate căci la intervale haotice de timp ecranul tremura ca băgat în boală iar spaţiul cosmic se transforma când într-o mare de negru când într-o cascadă de pixeli parazitaţi.

- Hărţile sunt de-a-ndoaselea, trosni cartograful întorcându-se neputincios spre căpitan. Nimic nu e la locul lui. Dacă ar fi să mă iau după ele ne aflăm în preajma...

-...Meduzelor, da, ai interpretat corect, se auzi atunci un glas cu inflexiuni ca manipulate de computer şi care glas venea din preajma liftului ce ducea spre puntea de comandă.

Androidul apăruse acolo de parcă s-ar fi teleportat. Privindu-l cum stătea, ca o statuie plănuind ceva murdar, Magoza tresări. Apoi se stăpâni. Poate, mai ştii, era doar o reacţie a propriilor implanturi care unori mai făceau şi figuri dintr-astea incontrolabile.

- Chiar la tine mă gândeam, zise căpitanul ca străfulgerat de o epifanie. Ascultă ABC; tu nu poţi face ceva care să ne scoată din rahatul ăsta? Nu pot să-mi dau seama de ce nu m-am gândit la tine de la bun început. Din umilele mele cunoştinţe despre androizi, ştiu că puteţi da dovadă de...

- Suntem în preajma Lor, nu-i aşa?, îl întrerupse androidul făcând doi paşi înspre ecranul principal şi privind acolo cu o intensitate stranie.

- Conform datelor, da, acolo suntem, vorbi Oxon ca un ecou lugubru şi plecat deasupra hărţilor de parcă mai avea puţin şi cânta „veşnica pomenire”. Dar aşa ceva e imposibil. Una la mână că întâlnirea cu Meduzele e o oportunitate extrem de rară şi doi la mână nu se apropie nicio navă atât de mult de ele decât dacă...

-...cineva a umblat dinainte la datele cartografice, întrerupse din nou androidul, sec.

După aceea scoase din spate, de sub cămaşa de peste pantaloni, un pistol paralizator. Cineva care a umblat la datele cartografice astfel încât să se creadă că nava se deplasa pe o anumită rută pe când, în esenţă, ea mergea pe o alta. Fix înspre ele, finaliză 89ABC98, indicând cu arma enorma masă de un turcoaz fosforescent ce putea fi zărită pe ecranul principal al punţii de comandă.

- Tu ai făcut asta?, întrebă Neox simţind cum îl taie o transpiraţie rece pe şira spinării. Te-am luat la mine-n navă şi tu m-ai minţit?

- Reacţia ta umană este delicioasă, concluzionă androidul observându-l pe căpitan nu fără un feeling de invidie. Da, pur umană. Doar că Ele (indică, din nou, cu vârful paralizatorului, masa de pe ecran) pot oferi mult mai mult. Ceva pe lângă care umanitatea voastră e apă de ploaie.

- Ele?, făcu Hamar circumspect. Moluştele alea?

- Alege-ţi cu grijă cuvintele, preveni androidul căruia chipul îi căpătase brusc o încremenire de cadavru.

- Ai vrut să iei legătura cu gelatinele alea, continuă Hamar de parcă nici nu l-ar fi auzit pe android, şi te-ai gândit la nava mea.

Nu era o întrebare, era o afirmaţie apărută în urma unui raţionament precis.

Androidul încremenise ca un animal de pradă gata să sară asupra victimei.

- E absurd, izbucni căpitanul zece secunde mai târziu. Nimeni nu s-a întors vreodată de la ele viu. Cu siguranţă ştii asta.

- Există mărturii, rosti 89ABC98 strângând mai tare în pumn mânerul armei.

- Ce mărturii, amice, eşti virusat?, îl repezi căpitanul trântindu-se extenuat în scaunul de comandă. Că dacă le explorezi spaţiul intern devii nemuritor sau ţi se dezvăluie secretul apariţiei Universului sau ţi se oferă cunoaşterea absolută? Prostii.

Se opri ca lovit de dambla:

-Vrei să devii om... Şi te-ai folosit de nava mea ca să pătrunzi cu ea în spaţiul moluştei ăsteia...

Neox râse, cu toată frustrarea dată de pierderea atâtor fluvii de bani în care s-ar fi scăldat dacă transportorul ar fi ajuns la destinaţie. Râse prelung. În final râsul îi îngheţă pe buze întrucât androidul apăsase pe trăgaci.

- Nimeni nu are voie să-şi bată joc de Ele, comentă 89ABC98 privind trupul inert al căpitanului care, aşa cum rămăsese cu ochii larg deschişi, ziceai că adormise tolănit în scaunul de comandă.

- Şi nici tu de noi, îi luă vorba din gură lingvista care, cât timp cei doi se contraseră, scosese dintr-un sertar bine ticluit al pupitrului de comandă un laser greu, de asalt.

Fasciculul plesni prin aerul şi aşa încărcat de tenisune al camerei iar androidul rămase fără braţul stâng. Al doilea fascicul îi trecu razant pe lângă tâmplă. Androidul se ferise cu o agilitate uimitoare. Precizia sa fu de asemenea pe măsură căci, în secunda următoare, Mogoza fu scoasă din circuit, paralizatorul nimerind-o în mijlocul frunţii.

- Să nu încerci şi tu vreo prostie că te-a nimerit gaia, îl preveni androidul pe cartograf din al cărui umăr văduvit sclipea ceva ca o lumină stroboscopică.

- Te-a luat gaia, aşa se zice, corectă Oxon care, cu mâinile în aer, aproape că nu îndrăznea să respire.

- Poftim?

- Ai greşit  expresia. La noi, oamenii, apăsă Oxon nu fără o doză de răutate pe cuvântul „oamenii”, se spune „te-a luat gaia” nu „te-a nimerit gaia”.

Fură ultimele sale cuvinte. Androidul nu avu totuşi cum să nu-i dea dreptate cartografului:  da, greşise expresia; nu era om sută la sută. Mai avea de învăţat.

Gaia îl luă totuşi când pătrunse cu nava căpitanului Neox Hamar în spaţiul Meduzei şi avu revelaţia a ceea ce urmăreau giganticele entităţi: acumularea de inteligenţă pentru propria lor dezvoltare nu pentru a o oferi altora.