Spiritul de cireadă

- Stai că nu înţeleg; piesa aia e o dramă, zic intrigat.
     - Şi încă ce dramă, mă Radule. Merită, după părerea mea, toate premiile posibile, spune Sabin Jintianu privind apele fluviului scurgându-se molcom.
      - Exact p-asta n-o pricep, revin ca apucat de streche. De ce să primească premii?
      - Bună gluma asta, replică Sabin privindu-mă o secundă în ochi. Te asigur că e de nişă şi nu cred că o poate înţelege oricine.
     - Nu-i, bre, nicio glumă. Uite, sesizez, dacă vrei, un paradox: drama surprinde situaţii de viaţă pe care în mod conştient nu le alege nimeni. Gen, dau un exemplu, familie disfuncţională, rasism, hărţuire sexuală şi psihologică, nepotriviri de caracter şi câte şi mai câte. Pentru asta dăm premii? E ca şi când, după ce ai privi la teveu ştiri dintr-astea cu morţi şi accidente terifiante, aplauzi de unul singur în faţa micului ecran iar apoi suni la televiziunea cu pricina felicitând-o pentru grozăviile oferite. Nu zic că ar trebui să ai alt tip de reacţie – dacă râzi la grozăviile alea e clar să ai o problemă mentală – zic doar că e ceva în Danemarca putred rău. Ceva nu se pupă.
      - Se pupă totul dar nu vrei tu s-o vezi. Umbli cu mofturi d-astea de ins căruia nu-i ajungi la nas nici cu prăjina. Nu-ţi place drama? Nu te uita. Schimbă canalul.
      - Nu te supăra dar gândeşti mărunt. În termeni de natură şi misiune a artei am serioase îndoieli că drama trebuie inclusă aici. Uite, hrăneşte, de exemplu, mintea unui adolescent cu Ana Karenina, Fraţii Karamazov, aventurile parveniţilor şi zgârciţilor lui Balzac ori rataţii povestirilor lui Hemingway şi vezi ce fel de om matur, în deplin control pe propria viaţă şi personalitate, vei obţine. Singura diferenţă între el şi un tinerel d-ăsta care pune într-o zi mâna pe armă şi omoară nevinovaţi e că primul nu-şi ocupă mintea cu universul violent al jocurilor pe calculator. Atitudinea ambilor în faţa umanităţii rămâne aceiaşi: pesimism şi neîncredere. În ceilalţi dar mai ales în ei înşişi.
      - Ţi-a mai zis până acum cineva că tinzi s-o iei rău de tot pe ulei pe aleea speculaţiilor?
      - În primul rând nu-i vina mea că lumea e întoarsă pe dos şi că am capacitatea de a vedea acest joc murdar al ei. În al doilea rând, într-un fel care are legătură cu primul, uită-te cu atenţie la populaţia care frecventează mallul, mai ales într-o zi de sărbătoare, şi o să-ţi dai seama: undeva acolo sus există un interes masiv pentru menţinerea oamenilor în sfera propriei bule. Cu cât eşti mai ignorant  - şi asta crede-mă se vede pe faţa şi în gesturile tale – cu atât eşti mai uşor de manipulat.
      - Până la urmă, ca să nu uităm de unde am plecat, ce ai cu drama? Că nu prea se înţelege unde baţi.
      - Domnule Jintianu, zic nu fără un aer pedagogic, ţie ţi-ar conveni să vizionezi, de exemplu într-un concediu de 6 nopţi şi şapte zile, numai drame? Nu telenovele, atenţie! Drame dintr-astea serioase finalizate, eventual, cu crime şi cu mutilări sufleteşti?
      Jintianu dă să răspundă dar, din cine ştie ce reflex intern, renunţă în ultima secundă.
      - Crede-mă că nu ţi-ar conveni. După 6 zile de vizionat drame o să ţi se înăcrească sufletul mai ceva ca un borş stricat. Iar faptul că actorul cutare a jucat excepţional sau regizorul ics a avut ditamai viziunea va fi egal cu zero.  
      Doi pescăruşi trec peste ambarcaţiune în sunetul ăla al lor caracteristic de sugar plângăcios.
      - Suntem ipocriţi, asta e concluzia, zic sec. Nu noi, artiştii în primul rând. Fie ei din domeniul vizual sau cel literar. Noi, spectatorii şi cititorii, venim pe locul doi. Aplaudăm jocul actorilor, viziunea regizorală, stilul scriitorului dar la conţinut nu se gândeşte nimeni cu adevărat. Pune-l pe un soldat care a supravieţuit bombardamentelor de la Verdun să vizioneze un film despre război! Crezi că o să-i mai ardă omului ăla de jocul actoricesc şi viziunea regizorală? Dă-i unei adolescente care trece prin şocul legat de divorţul urât al părinţilor ca temă să scrie un eseu despre un mare roman dintr-ăsta psihologic unde personajele experimentează drame ale mutilării sufleteşti. Te pomeneşti că fătuca va realiza tema, citind romanul, cu un entuziasm delirant, nu?
      - Eşti absurd, hombre. Nu ai cumva de gând, dacă s-ar putea, să arunci pe foc toate operele de artă, vizuale sau literare, conţinând drame? Să rămână numai ce? Filmele de comedie şi romanele poliţiste?
      - Habar nu am ce ar trebui să rămână, cert e că adevărata funcţie a artei, şi nu mă refer la catharsisul declamat de Maiorescu, rămâne de descoperit. Mai ştii, poate o vom afla-o de la fiinţele mici şi verzi care, cu ozeneurile lor ce străbat spaţiul cosmic cum ne ducem noi cu automobilul la mall, au aflat deja secretul.