O ocheadă

De dincolo de gardul cimitirului venea un miros mortal de tămâie. Chiar i-o şi spuse:
     - Vine miros de tămâie. Nu simţi?
     De undeva din faţă porni să se audă glas de cocoş. Parcă erai la ţară iar nu la oraş, bloc cochet, patru etaje, puternic luminat pe timpul nopţii sărbătorilor de iarnă cu tot felul de briz-brizuri, mai mult sau mai puţin penibile.
     - Vag, dădu asigurări Ţimbronache Bogdan, atent la cum o tanti cu figură de cadavru ambulant hrănea cinci pisici, una mai jerpelită ca alta. Le hrănea cu "boabe" pe care le arunca spre boturile lor flămânde cum hrăneşti porumbeii cu firmituri duminică dimineaţa în Piaţa Centrală. Taie ăştia monumentele funerare de zici că-s apucaţi, continuă el pe ton oarecum sibilinic. Foamea de bani, tăticule! Ce nu face foamea din om. Uneori le taie cu tot cu candelele ce încă mai ard acolo în cubiculele lor. Cred că de aici vine mirosul ăla de care ziceai. 

Pe Elemporeanu Dragomir altceva îl frământa: 

- Cum adică "taie monumentele"? Nu pricep. 

- Nici eu. Ar trebui să cunosc tehnica doar pentru că am menţionat-o sau cum? 

- Păi aşa ai zis. Că citez le taie, 'cheiaşi citatu'.

- Da, aşa am zis. Ştiu foarte bine ce am zis. Încă nu m-am troglodit mental, replică uşurel ofuscat intelocutorul. Le taie adică le toaletează. Foamea de bani, ai uitat?
     - Cum s-o numi meseria asta? Toaleteur cruci cimitir?, se nelămuri Dragomir străduindu-se să zărească vreo treabă compromiţătoare manifestându-se de dincolo de gardul cimitirului.
     - Fenomenul mă depăşeşte, mărturisi celălalt ca la spovedanie. Ce-ar fi să te duci să-i întrebi? Să ştii că-s băieţi buni; dacă le faci cinste cu niscaiva troscău afli de la ei toată viaţa personală a celor din blocul de peste drum. Şi sunt acolo 100 de apartamente. O sută bătute în cuie. Sau în cap. Sau pe muchie, cum vrei s-o iei.
     Puţin cât le mai stagnă aromă de tămâie în nări, fiecăruia îi zăngăni prin minte câte o chestie care aparent n-avea nicio legătură cu locul pe lângă care trecuseră:
     a) întors recent dintr-un concediu în străinătate, Ţimbronache avu revelaţia faptului că bariera lingvistică transformă fabulosul act al comunicării într-o lume plată, redusă la funcţiile ei instinctuale. Când atât tu, turist tip gură-cască şi care oricum se uită la peisajul străinez ca viţelul la poartă nouă, cât şi localnicul (de la taximetrist până la recepţionerul hotelului unde eşti cazat) o rupeţi într-o engleză (limbă de circulaţie internaţională!) plină de greşeli mai ceva ca un şcolar de clasa a patra se cheamă că habar nu aveţi pe ce lume vă aflaţi. Realmente nu aveţi habar.
     b) certat cu iubi vreme de aproape o lună (niciunul dintre ei nu-şi mai amintea, în prezent, de la ce anume pornise totul... de la o ceaşcă de ceai? parcă?) şi împăcat cu aceiaşi iubi de nici 24 de ore, Elemporeanu îşi recunoscu sieşi că are o problemă cu femeile. De mic o avusese şi nu din cauza propriei sale mame cât mai ales datorită ei. Dragomir căpătase, datorită relaţiei cu persoana aceea puţin sărită de pe fix, puţin nonconformistă, oarecum doldora de o cultură generală excepţională, neîntrecută decât de o fire ce putea da dovadă uneori de o răutate strigătoare la cer, un talent înnăscut în a sesiza fie şi cea mai mică încercare de manipulare. A femeii către bărbat. Cum o sesiza cum se închidea în el. Iar pe de altă parte devenea sarcastic, insultător de acid la adresa manipulatoarei. Nu suporta să fie manipulat. Adică să fie transformat într-un cal de bătaie a unor dorinţi, şi aşa lipsite de logică, ale unei fiinţe care, neavând mijloace raţionale de convingere, recurge la exerciţii d-astea mentaliste de bâlci.
     Se împăcase cu iubi dar gustul amar n-avea să-i dispară prea curând. Era şi iubi asta a lui ca toate celelalte: nici cea mai mică dorinţă de elevaţie spirituală, nevoia de estetic era pusă pe ultimele locuri (din ultimele locuri) ale dezvoltării personale iar artisticul fusese redus la căscat gura prin muzee cu vechituri şi schelete la picioarele cărora stau scrise, cu litere microscopice, detalii legate de viaţa lor, detalii pe care oricum nimeni nu le băga în seamă.
     Când îşi luară rămas bun, fiecare dintre ei trăi cu impresia că nu mai avea să-l vadă niciodată pe celălalt. Cum niciunul din ei nu le avea cu telepatia, senzaţia fu redusă la o privire pentru care un ochi neavizat arătă ca o ocheadă între persoane având orientare sexuală contra firii.