Meteoritul (1)

           În aer plutea o descărcare electrică iminentă.

Un cot zdravăn îl izbi în coastă iar o voce piţigăiată îşi ceru imediat scuze. Trecură buluc pe lângă el:

-un rotofei care se mişca surprinzător de vioi, ziceai că n-are stare sau că se antrenează pentru vreo olimpiadă, ceva

-un ins mai mult slab decât înalt şi care duhnea a alcool de la o poştă

-un lungan cu o mustaţă pe oală (neagră, stufoasă, cu uleiuri rafinate dată) şi care mesteca la ciungă ca înecatu’

-o fetişcană (avea două cozi roşcovane, împletite la perfecţie, ce-i dau un aer de adolescentă rebelă) purtând colanţi de un albastru închis, un tricou de un ocru murdar peste care avea trântită o pufoaică portocalie iar în picioare nişte bocanci de un negru atât de lucitor că ţi-ai fi putut face freza în ei

-un pitic cu faţă de rege cufundat în post aspru

-un tinerel cu bărbuţă spilcuită, blugi, adidaşi (scria mare, pe o latură, SPUMA şi dedesubt, cu litere ceva mai mici MĂRII), cămaşă verde, geacă de piele asortată la o cravată împopoţonată cu un ac de cravată din argint

Cei şase trecură buluc pe lângă Ilie apoi, ca teleghidaţi, se opriră la doi metri distanţă, se întoarseră către el şi-i zîmbiră de parcă l-ar fi cunoscut de-o viaţă.

- Noi mergem spre Purpură-Împărat, îl informă tinerelul cu bărbuţa spilcuită. Vii şi tu cu noi? Ne-ar prinde bine încă un tovarăş. Mai ales mie, om ca şi tine. Că ăştia, după cum vezi, deşi arată a oameni, îs orice vrei tu numa’ oameni nu.

Ultima frază fu rostită pe un ton atât de scăzut că Ilie mai mult bănui decât înţelese ceea ce i se comunicase.

- Să ştii că haleala de la Botu Kalului nu mai e ce-a fost, spuse rotofeiul de-ai fi zis că-şi gusta sunetele în timp ce le pronunţa. Bagă tot fel de conserve în ea. Cică aşa e mai apetisantă dar n-are niciun gust dacă e să mă întrebi personal. Plastic. O minciună de haleală.

Apoi se recomandă. Îl chema Horia.

- Nici băutura nu mai e ce-a fost, fârtate, spuse cel care duhnea a alcool de la o poştă. Am luat acu’ două zile un coniac la ei – sirop, mai adăugă el trăgând o duşcă dintr-un recipient de aluminiu lat cât palma.

Apoi se recomandă. Îl chema Zamfir.

- Aşa e, întări mustăciosul întinzându-se în aşa fel încât altul în locul lui cu siguranţă şi-ar fi luxat ceva prin corp. De felul meu nu sunt gurmand da’ şi când mă pun la masă – consum nu mă încurc. Petronel, bucuros de întâlnire.

Întinse o mână atât de flexibilă încât Ilie avu impresia că strânge un elastic.

- Bagă conservanţi în mâncare, nu conserve, atrase atenţia fetişcana îmbrăcată ţăcănit. Ce să spun: Purpură-Împărat! Mare brânză! Mai bine Depravat-Împărat. Un pervers. Cu o fiică de două ori mai perversă. Noroco că i-a crăpat nevasta acum câţiva ani că dacă ar fi ştiut sărăcuţa, ea care ţinea toate posturile, ce blestemăţii făceau ăştia doi ar fi murit pe loc.

Din buzunarul din dreapta al pufoaicei îşi scoase pipa (era învelită în celofan), o desfăcu din celofan cu mişcări fine şi precise, o aprinse şi după ce-i aruncă lui Ilie o privire inchizitorială se deplasă câţiva metri mai încolo pufăind gânditoare.

- N-o lua în seamă, şefule, îi atrase atenţia piticul cu faţă gravă. Gerila e pâinea lui Doamne-Doamne numai că, na, mai are şi ea unele momente când tre’ s-o laşi ca pe ea că altfel ţi se suie-n cap. Ca acum, de exemplu.

Apoi se recomandă. Îl chema Radu. Okişor Radu. De profesie mentalist.

           - Nu se poate să nu fi auzit de Purpură-Împărat, îi spuse tinerelul cu bărbuţa spilcuită. Unii zic că face parte din cercul celor 24 de regi care conduc Lumea din umbră, alţii că ar fi de fapt nemuritor. Mai exact, a descoperit secretul nemuririi, cu largul concurs al lui Crai Criptos şi acum îl doare la bască de toţi şi de toate. Stă pe tron doar ca să se amuze de noi ăştia, muritori şi proşti, sau ceva de genu’ ăsta.