- Ascultă,
fratele meu, sunt atâtea reclame la bere pe piaţă încât...
- Citez, îl
întrerupse Florentin pe Bogdan Stanciu, cu care semăna surprinzător de izbitor
dar nu erau deloc gemeni: „conduci în linie, vezi în linie, judeci în linie,
totu-i în linie”. Iar imaginile ce însoţesc vocea îţi arată, bineînţeles, numai
linii. De la marcajele stradale şi pietonale până la cele din preajma centrelor
comerciale şi a diverselor case particulare.
- N-am văzut
reclama, mărturisi Bogdan.
- N-ai văzut-o?
Tu vorbeşti serios?
- De ce te-aş
minţi în legătură cu o reclamă? Chiar nu văd ce mi-ar putea ieşi la faza asta.
Grătarul era
moşmondit de un îndesat fără gât dar cu frunte eminesciană şi ten care ar fi
făcut-o invidioasă pe orice clientă a salonului de înfrumuseţare. Robert
Mădălin Mîrzea, aşa aplecat cum stătea el acolo, înotând în fumul micilor şi al
cefei de porc de ziceai că-i implicat în cine ştie ce acte vrăjitoreşti,
sublinie:
- Reclama aia de
care zici tu conţine, în subliminal, mesajul că existenţa în linie se numeşte
conformism. Iar persoana conformistă e una uşor de manipulat.
- De acord cu
tine, întări Florentin, dacă dictonul ar fi făcut parte dintr-un film cu tentă,
de exemplu, filosofică. Cum nu e decât un dicton de reclamă lucrurile stau
altfel. Consumul de alcool trebuie făcut cu moderaţie. Ba chiar realitatea
poate merge până-ntr-acolo, de ce nu?, încât se poate afirma că un pahar de
alcool pe zi este sănătate curată.
Ocazie cu care
Bogdan consideră că, în ultima vreme, „fratele” său căpătase ciudatul obicei de
a comenta reclamele cu aceiaşi pasiune cu care unii comentează filmele sau
cărţile. Dacă nu-şi verbaliză impresia fu pentru că nu era convins total că aşa
stăteau lucrurile. Poate nu era decât o părere personală exagerată. Mădălin, pe
de altă parte, nu dădea doi bani pe interpretările dictoanelor din spoturile
publicitare. Nici el nu-şi verbaliză atitudinea pentru a nu se simţi amicul
lezat în amorul propriu.
- Cum ar veni,
continuă Florentin care interpretase tăcerea celor doi drept acord faţă de
luminoasa sa teorie, dacă ştii să-l consumi, alcoolul te poate face să vezi
lumea într-un fel, aşaaa, cum să spun, matematic. - Aşa o fi cum
spui tu. Nu te contrazic, rosti Bogdan cu o jumătate de gură atât de falsă că
nici dacă erai turmentat nu l-ai fi crezut.
- O bere ce te
poate face să vezi lumea matematic, nu?, făcu Mădălin întorcând doi mici pe
partea cealaltă şi scăpând un al treilea direct în jar.
- Da. De ce nu?
Repet: consumare cu moderaţie, dădu Florentin verdictul de parcă ar fi
comunicat cine ştie ce teorie revoluţionară dintr-un amvon bătut în pietre
nestemate.
Pentru mulţi un
ins „fără ocupaţie”, Florentin Cozma era blogăr. Se declara unul convins şi, în
acest sens, purta tricouri imprimate cu sigla „blogăr convins”. Populaţia de
ţărani locuind în cutia de chibrituri numită bloc din strada Parcneşului
numărul patru fusese dată pe spate ani buni de misterioasa ocupaţie a vecinului
lor, cu atât mai mult cu cât acesta saluta politicos pe toată lumea, plătea
regulat întreţinerea, ba chiar participase şi la Adunarea Generală a A.P. 71
din strada Parcneşului numărul patru în calitate de secretar, redactând cu
conştiinciozitate procesul verbal. Câteva babe de la scara cinci (duhnind mai
mereu, scara nu ele, a peşte, spirt medicinal, ceapă, clor, ulei refolosit a
şaptea oară, balsam ieftin de rufe, transpiraţie, mâncare pentru pisici sau, nu
în ultimul rând, vin acrit) consideraseră o bună bucată de vreme că a fi blogăr
echivala cu a fi pastor de sectă. Cu sediul unde altundeva decât în America şi
care pastor a venit aici, pe meleagurile mioritice, pentru a se îmbogăţi pe spinarea
„la toţi proştii”. Paradoxal sau nu, după ce nepoata uneia dintre babe lămuri
cum sta treaba cu blogăreala, pensionarele, foste lucrătoare la serele de la
Grădina Botanică, începură a-l privi într-un mod extrem de ciudat pe domnul
Cozma. Auzise una dintre ele, fană înrăită de telenovele vorbite în limba
turcă, că „scritorii” ăştia (pronunţase cuvântul accentuându-i prima silabă) de
lucrează în faţa la computer îs capabili să ţină trează femeia toată noaptea,
singura parte proastă a lor fiind aceea că speranţa de viaţă nu le depăşeşte
cincizeci şi cinci de ani. Mânate de un inexplicabil fior altruist tinerele
pensionare de la serele de la Grădina Botanică şi-au propus nici mai mult nici
mai puţin decât să-l seducă pe dom’ Cozma care, în opinia lor, alimentată şi de
câte un păhărel de vişinată, arăta ca un bărbat care suferise enorm, în
tinereţe, pe plan amoros şi care cu siguranţă avea să fie vindecat de şi prin
terapia oferită de dumnealor. Cum se întâmplă în astfel de situaţii, socoteala
de acasă nu se potrivi cu aceea din târg: una din babe crăpă din cauza unui
infarct provocat de un cutremur (patru virgulă cinci pe scara Richter) simţit
în miez de noapte insomniacă, o alta muri fericită în somn după ce aflase la
televizor că se vor mări pensiile iar o alta, ducându-se în vizită la o vecină
din cartierul de peste drum, sări în aer din cauza unei deflagraţii manifestată
în apartamentul de dedesubt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.