Cunoaşterea (2)

Pînă la urmă însă tot Ygrek fu cel care se puse pe reparat întrucât Emanuela afişase o atitudine gen “da’ muieţi îs posmagii” şi cu ea rămase. Neclintită ca o statuie.

- Adevărul e că suntem la vârsta la care o luăm razna, îi zise Ygrek Petronelei, meşterind la scutul navei, ca o replică la faptul că aceasta îi subliniase, pe un ton uşor didactic, că fusese prea dur, în exprimare, cu Emanuela. Suntem în pragul celei mai periculoase vârste.

- Vorbeşte în numele tău, adăugă Petronela. Eu una nu mă simt încă bătrână.

Luaseră o pauză că, na, în spaţiul cosmic dacă nu faci pauze lungi şi dese te ia ameţeala.

- Normal că vorbesc în numele meu. Unu plural e pluralul multiplicităţii. Multiplele mele personalităţi. Pricepi?

- Sper doar că entitatea cu care vorbesc acum e aia cu care omu’ se poate înţelege, mormăi Petronela ajutând la meşterirea meşteririi lui Ygrek.

- Normal, făcu Ygrek scăpând în spaţiul cosmic şurubelniţa ce începu să plutească într-o direcţie necunoscută. Cheia fericirii constă în a fi selectiv. Selectezi şi scapi de stres. Nu să trăieşti otova şi să îţi asumi consecinţele. Asta se întoarce împotriva ta întreit.

Undeva, pe la o fictivă linie a orizontului, începură să colcăie nişte luminiţe.

- Spuneai ceva despre un prag critic de vîrstă? întrebă Petronela privind semifascinată la şurubelniţa ce se deplasa, ca atrasă de un magnet, către luminiţele de la linia orizontului.

- Da, exact, îşi reaminti Ygrek ca trezit din somn. Suntem la cea mai periculoasă vârstă pentru că acum se pun bazele nefericirilor ulterioare. Nefericirile rudimentare au la bază consumul excesiv de alcool. Şi, eventual, ierburi. Alea mai rasate, adică de două ori mai urâte, au la bază bani mulţi şi nopţi nedormite prin localuri de fiţe. Pe scurt, comportament autodistructiv.

- N-o văd pe Emanuela dând dovadă de comportamentul de care zici tu. Aici nu-s de acord cu tine, îmi pare rău. Emanuela e...

Luminiţele de la fictiva linie a orizontului se preschimbară în ditamai cruşitorul galactic. Două nave cam cât jumătate din lungimea crucişătorului dădură târcoale mastodontului, ferindu-se de laserele tunurilor acestuia pe urmă atacară furibund, pe flancuri. Scuturile crucişătorului cedară într-o aureolă verzuie. De undeva din spate se materializară în peisaj şi alte nave dar crucişătorul reuşi, cu ultimele forţe, s-o şteargă printr-o gaură de vierme.

- Dacă n-au scuturi interioare o să-i facă praf presiunea din gaură, zise Kostel ca şi când ar fi discutat cu nava sa.

- Poate că au, replică Petronela de parcă s-ar fi adresat cuiva care nu prea pricepe dacă i se explică o singură dată.

- În fine, noi măcar avem o circumstanţă atenuantă: vârsta. Ciumecii de azi îs jale: unii sunt de-a dreptul analfabeţi, uită ce-au citit odată ajunşi la finalul unei fraze de patru rânduri, de fantezie nu mai zic, nu-i mişcă nimic, una-două cu mediul virtual în nas. Cică socializează dar dacă i-ai pune să definească termenul habar n-au pe ce lume se află. Zău dacă nu-s ca nişte zombies.

            Toată lumea ştia că Ygrek o considera pe Emanuela o adolescentă iresponsabilă. Nu de puţine ori războiul verbal dintre ei se preschimbase într-o mahala soldată cu ţipete şi reproşuri şi cuvinte grele. Petronela era singura care observase că dacă-l lăsai pe Kosteluş cufundat în peroraţiile lui despre conflictul dintre generaţii, munca de mentenanţă la hârbul lor spaţial mergea strună.