Prunele (1)

- Cineva mă tot fură, spuse împăratul încleştându-şi mâna pe mânerul hangerului.

Hangerul era mai degrabă un cuţit de vânătoare ce putea fi folosit şi ca ustensilă pentru supravieţuire. Asta conta însă azi enorm de puţin. Azi, împăratului nu-i stătea mintea decât la furturile care, conform rapoartelor primite, se desfăşuraseră cu o amploare ieşită din comun.

Împărăteasa căută să îl liniştească:

- Nu mai fi şi tu, dragule, atât de prăpăstios. E normal să roiască în jurul nostru tot soiul de invidioşi. Un împărat fără duşmani nu e împărat. Chiar tu mi-ai spus-o. De atâtea ori. Ai uitat?

În Marea Sală Regală – să tot fi avut 60 de metri lungime pe 40 lăţime – glasul Kleopatrei Brânduşa reverberă ca şi când, ştiu eu, s-ar fi fost rostit o incantaţie.

- Dragă, uite care-i treaba, făcu Temystokle (Menumorut, pe numele lui de botez) aşezându-se pe tronul creat dintr-o enormă bucată de smarald, nu e prima dată când se întâmplă. Salăţile din Grădina lui Mosh Martin au dispărut din nou, continuă el. E al treilea an. În Codrul Cerbului Lopătar nestemata a mare din fruntea masculului alfa s-a dus pe apa sâmbetei. Îţi poţi imagina una ca asta? Nestemata a mare? Când eram copil nestemata asta era ceva sacru pentru întreaga naţie nu doar pentru mine. Ieri mi s-a dat de veste că minunăţiile de pruni din fundul livezii fură jefuiţi până la ultima fructă. 

Toată Curtea ştia de minunăţia de pruni din fundul livezii. Când lumina apusului scălda copacii ziceai că-s prune de aur. Menumorut îşi muiase buzele în ţuica scoasă din soiul cu pricina la o petrecere onomastică a regelui din ţara vecină. Fusese îndeajuns. Făcuse imediat comandă. I se subliniase că prunii ajung în şapte ani la maturitatea necesară culesului dar merită toţi banii. Preţul, apropo, pentru un singur pom, echivala cu pibul unei ţărişoare din lumea a treia. Ceea ce pe Menumorut, mare amator de tărie, nu l-a împiedicat să plătească pentru şapte copăcei fără să clipească.

- Furtul ăsta e o provocare pe faţă, declamă împăratul. O înţelege orice prost. Priceputu-m-ai, dragă?

Nu era prima dată (şi cu siguranţă nu avea să fie nici ultima) când Temystokle purta astfel de discuţii cu soţia din dotare. De altfel, Brânduşa, născută Stamatios, îşi dobândise statutul de consilier de taină al propriului soţ mai ales de când cu excelentele ei sfaturi strategico-militare furnizate cu ocazia conflictului dintre împărăţie şi brutalul neam al Piticilor Gânditori. Nu are rost să intru în detalii în legătură cu ei pentru că la ora redactării acestor rânduri piticii îs fie morţi fie, supravieţuitorii, morţi de beţi. Memoria lor, oricum înecată în alcool, nu mai vrea decât să uite, să uite, să uite...

- Dacă ar urmări cineva să te provoace ar alege altă metodă, spuse împărăteasa zâmbindu-i ca şi când ar fi intenţionat a-i alunga nişte demoni interiori (alias „pitici pe creier”). Asta cu furtul unor prune n-ar face-o decât un amator.

Temystokle vru să replice dar fu întrerupt de faptul că în marea sală îşi făcu apariţia Săsărman, fiul cel mare. Dumnealui ceru permisiunea păzirii prunilor la recolta de data viitoare. Nu doar că împăratul avea să guste din fabuloasele fructe dar el, Săsărman, avea să i-l aducă viu (dar în lanţuri) pe nenorocitul care îndrăznise a se lega de proprietatea regală.

Permisiunea i se acordă. Săsărman eşuă. Adormise, păzind prunii, ca un prunc. Fiul mai puţin mare, Emanuel, avu aceiaşi soartă. Doar că dumnealui se trezise dimineaţa, la baza unuia dintre pruni, cuprins de o mahmureală teribilă. Şi cu ditamai clondirul, golit, alături. Cum de-l golise? Mister şi putrefacţie.

Mai trecu un an.

Haralambina, mijlocia, o băieţoasă tunsă scurt şi căreia-i plăcea să tragă cu arcul sau să împungă cu lancea în carotida animalului sălbatec mai mult decât să se ocupe cu brodatul sau cu întreţinerea conversaţiei de salon luă act, anul următor, de o umilire totală: razele matinale ale soarelui mângâindu-i trupul nud în vreme ce hainele îi zăceau, făcute morman, cinci metri mai la dreapta.

Într-o primă fază lui Menumorut îi fu imposibil să accepte ca şi „ăla micu”, mezinul, prâslea familiei, să-şi încerce şi el norocul la păzitul prunilor.

- Parcă era vorba, conform tradiţiei, făcu el dându-şi ochii peste cap, că mezinul are grijă de  casa părintească şi de implicit părinţii lui. Eu unul ţin la tradiţie, draga mea.

- Tradiţiile, dragul meu, se mai schimbă, îi atrase atenţia împărăteasa.

- Dar chiar tu mi-ai vorbit de atâtea ori despre cum te îngrozeşte faptul că îmbătrâneşti şi că Marius, fiul nostru cel mic, va fi alături de noi ca să...

- A sosit vremea să-l lăsăm şi pe Marius al nostru să-şi ia zborul, îl întrerupse Brânduşa de parcă s-ar fi aşteptat la o astfel de replică din partea lui Menumorut. Că dacă nu noi atunci cine? Poporul?

- Fraţii lui mai mari plus zăbăuca aia de soră-sa au eşuat, replică împăratul circumspect. Dacă şi ăsta micu’ o dă în bară la anul îi tai. Pe pomi, mai preciză Menumorut înainte de a cădea într-o melancolie grea.