Fenomenul (3)

Se lăsase, între timp, un întuneric criminal de negru. Nu că abia mai vedeai la o aruncătură de băţ dar plutea ceva în atmosferă ce te îndemna să-ţi găseşti alinarea numai în gânduri negative.

- Şi ziceai că aveţi contract cu însuşi vodă?, întrebă Drgan după o vreme.

- Să vezi cum a fost, începu Zotula ca şi când abia ar fi aşteptat o astfel de întrebare. Mai întâi sfetnicul lui vodă dă buzna peste noi. Mai exact ne-am pomenit cu el în casă. Bine, şi noi îi trăseserăm o beţie de căzuserăm laţi. A bătut ăsta la uşă până a scos-o din ţâţâni. Sfetnicul a trebuit să ne ia la palme ca să ne revenim. Pe urmă ne-a zis că eram aşteptaţi la palat într-o chestiune ce nu suferea amânare. La final, în faţa lui vodă, când am aflat despre ce e vorba, ne-a pufnit râsul. Unul tembel. După ce am terminat de râs a început vodă. Hăuia sala tronului de te lua durerea de cap. Până să ne dumirim noi că luminăţia sa chiar nu avea chef de glume la ora aia stranie (ziceai că-i noapte dar era ziua-n amiaza mare) ne-am şi pomenit cu contractul sub nas şi puşi să semnăm. Când ieşeam din mahmureală eram cam la vreo trei kilometri dincolo de porţile cetăţii. Când am pierdut harta am tot tras nădejdea că ea e totuşi rătăcită pe undeva printre boarfele-mi doar că nu o căutasem cu atenţie. Când am sosit în preajma intersecţiei unde ne-am rătăcit ştiam că dispariţia hărţii e o certitudine.

- Hartă pentru ce?, se nelămuri Drăgan care, între timp, se întinsese la pământ şi asculta cu mâinile sub cap. Soarele şi Luna au dispărut din locul lor din ceruri şi voi, cu harta, mergeaţi unde ca să-i găsiţi? Tot în ceruri?

- În Teritoriul Zmăilor, fireşte. Numai nişte zărghiţi ca ei ar fi în stare de o asemenea faptă abominabilă. Bine, harta nu spune despre locul exact din acest teritoriu unde-i vom găsi pe Luminători dar ne indică locul pe unde se poate ajunge în teritoriul zmăiesc. Vezi tu, nu-i prima dată când Koriandros şi cu mine am recuperat chestii din acest teritoriu dar de fiecare dată am avut nevoie de hartă pentru că locaţia prin care se poate pătrunde acolo, deşi e aceiaşi, se schimbă mereu.

- Desigur, îngână celălalt ca dintr-un fund de lume.

- Iar harta ne arată schimbarea locaţiei. Înţelegi?

- Înseamnă că aţi pierdut un aităm extrem de important întru rezolvarea emisiunii… scuze, a misiunii.

- Păi eu ce tot îmi bat gura aici?

Se auzi atunci un glas care îi gâdilă plăcut auzul lui Zotula:

- Ia vezi, n-ai ceva şi tu de-ale gurii prin desaga aia a ta? Că la mine e gol.

Nu era altul decât Koriandros care apăruse în spatele celor doi de parcă s-ar fi teleportat acolo.

- Am, amice, de ce să n-am?, invită Zotula pasându-i desaga marelui erou-recuperator.

Koriandros îşi începu povestirea după ce-şi puse burta la cale, făcu cunoştinţă cu un Mârlogeanu care le cam picotea şi privi cerul negru ca şi când ar fi admirat o lună plină argintând cărare de lumină peste apele ca de oglindă ale oceanului:

- Merg eu ce merg până ce văz stele verzi de atâta mers apoi mai merg un piculeţ. Mă, efectiv, plictisisem de atâta mers. Când să renunţ constat că nimerisem în Teritoriul Zmeilor.

- Cum? Fără hartă?, nu-i veni lui Zotula a crede.

- Dacă-ţi spun. Deci am nimerit-o cât se poate de elocvent. Nici mie nu mi-a venit să cred. Noroc că am simţit mirosul şi atunci am…

- Era chiar mirosul lor?

- Bre, Zotulică, unde ai mai întâlnit tu trăsnaia asta?, îl luă Koriandros peste picior pe fratele său de cruce. Cum naiba, bre, să existe miros contrafăcut? Şi mai ales mirosul Zmăilor? Ştii doar foarte bine că unicitatea aromei pocitaniilor ălora e inimitabilă.

- Dac-ai şti câte lucruri aberante îs pe lumea asta i-ai cam da dreptate, atenţionă Dragoş care se scobea în nas cu delicateţe.

- În fine, nu asta contează, se vroi a împăca şi capra şi varza fratele de cruce. Evenimentele la care ai fost martor îs baza. Zii mai departe.