Meteoritul (9)

     - E cam floare la ureche proba asta, zise Horia înăbuşindu-şi un căscat mic. Pot să stau aşa toată noaptea. Pe unde o să iasă fătuca, pe geam? Că până jos, dac-am înţeles eu bine, îs cam cîţiva kilometri. Un pas greşit şi praf te-ai făcut. Nu-i aşa Radule?

     Numitului îi cam cădeau ochii în gură dar confirmă.

     - Nu cumva o fi grec ta-su? întrebă Zamfir simţindu-se cuprins de o hodină dulce.

     - De ce grec? Altă naţie nu-ţi convine sau cum? se interesă Petronel întinzându-se ca înainte de un somn odihnitor.

     - Proba asta mi se pare un cadou făcut, aşa, pe gratis, continuă Zamfir cu gura năclăită parcă de o sforăială masivă.

     Petronel se scărpină cu furie în cap dar tot nu pricepu.

     - Să te temi de greci chiar şi când îţi fac daruri, îi atrase atenţia Gerila de parcă s-ar fi aflat la ceas de siestă.

     - Cine spune asta, tu? întrebă Petronel cu un ochi pe jumătate închis.

     - Nu, o vorbă înţeleaptă. O vorbă din popor.

     - Atunci se schimbă situaţia, făcu Petronel închizînd pe trei sferturi şi celălalt ochi. Are perfectă dreptate vorba asta a ta înţeleaptă din popor.

     Stăteau cu toţii tolăniţi la uşa dormitorului fetei lui Purpură-Împărat, trei de-o parte, patru de cealaltă parte. Seara se lăsa încet, murdară şi plină de taine. De undeva de pe la etajele inferioare ale castelului, o vioară, o harpă o chitară şi o voce (niţelş răguşită) vorbeau despre un rigă care nu ştia ce vrea, cum s-a întâlnit el cu o fată care ştia exact ce vrea şi cum, la final, au luat-o amândoi pe coclauri complet opuşi.

     Curând picară cu toţii într-un somn atât de adânc de ai fi zis că la uşa fetei au fost aruncate nişte cadavre.

     Când Ilie deschise ochii nu se auzea nici musca. Tovarăşii lui dormeau lemn. Uşa de la dormitorul fetei era întredeschisă. Mânat de o presimţire sumbră, Ilie pătrunse în cameră, după ce în prealabil avu grijă să se ridice cât putu el de încet. Nu prea putu că-i trosniră oasele iar în tăcerea aia ca de criptă sunetul se auzi grozav de puternic.

     Înăuntru - ţipenie de om.

     “Hait că fata ne-a tras butucul”, gîndi Ilie panicat.

     Vru să dea fuga să-şi trezească amicii când, brusc, din spatele unor perdele situate în fundul camerei, fata lui Purpură-Împărat îşi făcu apariţia îmbrăcată în pantaloni de piele negri, un tricou roşu apris din mătase şi sandale negre, cu şnur.

     - Credeai c-am plecat, neică? îl abordă ea pe un ton retoric.

     - N-am văzut pe nimeni şi... ăăă...

     - Şi nu ţi-a trecut prin minte să verifici şi balconul, continuă ea surâzând pisiceşte.

     - Acolo, după perdelele alea, credeam nu mai vine nimic, mărturisi el naiv.

     Fata îi făcu atunci semn din priviri invitându-l s-o rumege..., sorry, s-o urmeze. Din balcon, priveliştea se înfăţişa panoramică: camera se afla pe latura din sud a castelului, acolo unde acesta arăta ca fiind construit direct din roca muntelui. O mare de negru se întindea văzând cu ochii, în toate direcţiile. Luna ba ieşea, ba intra în nişte nori de un cenuşiu murdar. Undeva înspre linia orizontului un punct luminos, terminat într-o coadă spiralată, brăzda cerul.

     - Un meteorit, îi zise fata, ghicind unde privea Ilie.

     - Un ce?

     - O stea căzătoare. I se mai spune, prin anumite cercuri exclusiviste, deus ex machina.

     - Semn bun, nu?

     - Depinde de perspectivă. În aproximativ jumătate de ceas tot ceea ce vezi tu aici va fi făcut scrum. Asta e cea mai clară perspectivă.

     - Pe bune?

     - Pe foarte bune.

     - Păi atunci să-i trezesc şi pe...

     În paralel cu aceasta, Ilie se gândi şi la soarta dobitocului.

     - Nu, îl întrerupse fata.

     Voce fermă, sigură, nelăsând loc niciunui dubiu.

     - Ai două variante, începu ea metodic. Încerci să fugi din calea prăpădului cu amicii tăi dar îţi garantez că nu o să-ţi convină deznodământul. Partea bună la această variantă este că şi dobitocul la care te gândeşti tu va păţi exact ce-o să păţească mulţi: va da colţul. Arzând de viu. Varianta a doua e să laşi toul baltă şi să vii cu mine. Am un Kovor Zburător pentru fix două persoane.

     I-l arătă.

     Îl văzu. Sta după uşă, rezemat de balustrada balconului.

     Ilie privi cu atenţie, din nou, steaua căzătoare.

     - Nu dă semne că vine încoace, zise el circumspect. Poate se duce-ncolo.

     Fata desfăcu grijulie covorul, îl întinse pe linia de plutire.

     - Vii sau rămâi?

     - Şi, mă rog, unde o să mergem noi, aşa, domle, călare pe Kovor?, întrebă Ilie cu glas infinitezimal tremurat. Măcar scăpăm?

     - Dacă ai încredere în mine, da, scăpăm, spuse fata ca la biroul de informaţii.

     Ilie ezită câteva clipe apoi dădu curs invitaţiei.