O reclamă inutilă

            - „Do you know anything about hungarian language”, aşa suna reclama. Fără vreun semn de punctuaţie la final. Mai jos urmau un număr de telefon şi nişte detalii, pe fugă, despre cum, cu ajutorul unui număr de lecţii intensive şi desfăşurate de-a lungul a jumtate de an, ţi se vor pune bazele limbii maghiare. Anunţul era lipit de un stâlp în staţia de tramvai. Ce-i drept, în altă parte a cartierului nu l-am mai văzut.

- Şi?

- Şi, ce?

- Şi ai dat curs invitaţiei?

- Îmi place să cred că pentru genul ăsta de şcoalie particolară persoana cu pricina plătea şi statului nu doar îşi băga banii la ea în buzunar.

- Ai ceva împotriva pregătirilor în particular? Mai ştii, poate că persoana în cauză plătea la stat.

- Pregătirile în particular sunt nimic altceva decât o formă de prostituţie mentală. Singurul câştig real este al cadrului didactic care-şi bagă banii în buzunar. Atât. Progresul elevului? Autoiluzie.

- De asta mi-ai atras atenţia asupra anunţului pe care l-ai observat în staţia de tramvai maghiară? Ca să-mi împărtăşeşti opinia despre pregătirile în part...

- Nu, desigur. Ideea e că maghiara e o limbă enervantă, sonor vorbind, dar, vorba aia, proştii (eicheiei ignoranţii) vorbesc în orice language. Deci, introduce-ţi-aş un paradox în mintea-ţi, după sistemul face hugger dân Eilien, şi maghiara se poate deprinde. Fără meditator şi cu uşurinţă. Doar că ai nevoie de timp, voinţă, concentrare şi exerciţii zilnice. Cum a zis latinul: „repetitio est mater studiorum”.

- În rest?

- În rest, ce?

- Ce mai ai să-mi spui...

- A, da... Păăăi... ăăă... unu: ce ţi-e şi cu Istoria asta. După ce într-un anumit trecut ne-am luptat cu ei întrucât doreau să ne cucerească astăzi ne petrecem vacanţele la ei. La turci, la greci, la unguri, la nemţi. Mergem la ei într-o veselie şi căscăm gura la palatele, străzile şi magazinele lor şi exclamăm filosofic: noi n-avem aşa ceva. Ah, dacă ne-ar auzi şi ne-ar vedea d-alde Ştefan cel Mare cum căscăm gura la minunăţiile lor considerându-le „super” şi apoi le includem în „amintiri de vacanţă frumoase” cred că... ăăă... mă rog, nu ne-ar fi deloc bine. Doi: mai era ceva dar, la fel ca cele anterior menţionate, e lipsit de importanţă. Ceva legat de faptul că unii ar merge nonstop în vacanţă (dacă şi-ar putea-o permite) pentru că, de fapt, în subconştientul lor, cred că aşa îşi controlează viaţa deci vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţe şi dincolo de ea. Mda, cam aşa ceva.