- Îmi cer scuze dacă te-am făcut să aştepţi dar ştii şi tu cum e la cumpărături. N-am stat prea mult, nu?
Se chinuia să aranjeze sacoşele pe bancheta din spate de parcă de succesul aranjării lor ar fi depins soarta războiului din Ucraina.
- Nu, stai liniştită, o asigură el. Am ascultat nişte muzică. Oricum vroiam să verific bassul casetofonului.
La casetofonul maşinii începuse să ruleze "Breathe" a celor de la Prodigy.
- Ce-i zgomotul ăsta?, întrebă ea uşor distrată când în habitaclu răbufniră primele versuri ale piesei.
- N-o recunoşti?, făcu el entuziasmat. E de pe vremea studenţiei noastre. Super tare piesă.
Dana îl rugă să dea sonorul mai încet. Nu ştia (uitase?) că bubuiala îi provoca dureri de cap?
- Da' eu conduc nu tu.
- Da, dar stai la volan trebuie să fii atent la trafic nu la muzică.
- Repet: eu conduc nu tu. Doi la mână: poate pe mine muzica mă ajută să mă concentrez.
- Aşa de tare dată?
- Aşa de tare dată. Care-i problema?
"Mda, gândi el în timp ce Dana o luase, ca de obicei, pe uleiul a tot felul de reproşuri mai mult sau mai puţin inventate, problema se numeşte într-un singur mod: deja vu. Prea multe deja-vu-uri în ultima vreme. Ar fi ceva de făcut în direcţia asta?"...
Trase cu coada ochiului. Dana îşi încetase cascada de reproşuri mai mult sau mai puţin inventate, scrola.
"De om nu te plictiseşti niciodată", îşi aminti brusc. "Ne plictisim de lucruri nu de cei de lângă noi. Cu care relaţia poate intra într-un con de umbră, adică de stagnare dar nu de plictiseală." Adevărat până la proba contrarie, medită. Cine naiba fusese ăla de-o spusese? Şi unde-l auzise? La vreun podcast? Îi stătură pe limbă numele şi locaţia dar nu reuşi să şi le amintească.
- Faza e că şi de oameni te poţi plictisi. La greu, se pomeni c-o spune în gura mare. Dintr-un motiv foarte simplu: totul pe lumea asta e suspus degradării. Deci dacă obiectele se degradează de ce nu s-ar degrada şi sentimentele şi atitudinile? Dana îi aruncă o privire consternată:
- Despre ce naiba vorbeşti?
- Am văzut un film aseară şi mi-a rămas în cap replica asta a personajului principal, minţi el mirându-se foarte, pe de altă parte, de cum putuse să-i scape intimitatea gândului în rudimentarismul vorbirii.
"Mda, concluzionă când ajunseră în parcare, spre marea degradare cu tupeu înainte, ha-haaa!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.