Fetişuri

      Informaţia fu următoarea: basarabeanca aia de stomatoloagă, ucisă în treizeci de secunde, cu cuţitul, în propriul ei cabinet, ar fi fost încurcată într-un amantlâc, prin bărba-su, cu presupusul criminal. Gen: bărba-su a avut, la un moment dat, o concubină iar asasinu' a căutat să-l pedepească pe ins indirect, omorând pe cineva drag lui. Sau aşa a considerat el, că între stomatoloagă şi soţul ei chiar mai era ceva. 

     La care Svetlana Dănăilă rosti cu o siguranţă ce nu admitea niciun dubiu: 

     - Eram sigură că despre asta era vorba. Ce putea fi altceva? 

     Marcelin Dănăilă, partenerul civil al Svetlanei, întrebă retoric: 

     - De când e, tu, crima un act intelectual? 

     După care emise un râs ca de nechezat de cal, nu fără un feeling de superioritate, ba chiar extrem de satisfăcut de figurile uşor confuze ale ascultătorilor: Svetlana şi Alex Trombolea, văul Svetlanei, cel care venise cu informaţia. Cei doi fură cam băgaţi în ceaţă în privinţa întrebării retorice, neştiind cum s-o interpreteze. Hai că Svetlana ar mai fi avut o idee, în schimb Alex era rău de tot pe dinafară. 

     Nu cu mult timp în urmă Marcelin, comentând cazul oribilei crime care "zguduise un oraş întreg" atrăsese atenţia celei cu care experimenta, de vreo zece ani, un plăcut parteneriat civil că deocamdată opiniile unora şi altora despre mobilul crimei se situează la nivel de speculaţie. Se pot presupune diverse, adăugase el leneş, zapând prin noua grilă de canale organizate pe arii tematice. Până nu vin poliţiştii cu informaţii clare ne putem gândi că până şi extratereştrii şi-au vârât coada în crima asta veselă. 

     Svetlanei nu-i picase prea bine atitudinea raţională a lui Marcelin dar în sinea sa se văzuse nevoită a-i da dreptate. Dânsa ştia prea bine, în calitate de absolventă a Facultăţii de Drept, că Marcelin, absolvent de Litere, avea dreptate. Dar, vorba aia, când te afli într-o situaţie tip "a vinde castraveţi grădinarului", nu prea-ţi pică bine.  

      - De ce să fie crima un act intelectual?, îşi luă într-un final Alex inima în dinţi. 

     Svetlana îi aruncă lui Marcelin o privire destul de criminală. "Te urăsc când faci asta cu ai mei, oameni simpli dar cu suflet mare, intelectualule", păreau să spună ochii ei. În acelaşi timp, cosânzeana din ea îl admira (la greu) pe acest Făt-Frumos care, deşi greu de îmblânzit, era totuşi un mare Făt-Frumos. 

     - Crima, prietene, e doar o crimă, peroră Marcelin înaintea unui Alex care, din punct de vedere spiritualo-estetic, arăta (dintr-odată) şi se comporta ca un castravete ciopârţit pe tocător cu un cuţit laser. Dacă ai greşit în privinţa mobilului şi a venit cine ştie ce deştept să afirme adevărul în privinţa mobilului este strict problema lui. Ţi-ai dat şi tu cu părerea. Nu s-a adeverit? După tine Potopul. Vrei nuanţă, răsturnări de situaţie, hermeneutică pe pâine? Raportează-te la narativ. 

     - La ce? 

     - La ficţiune, prietene. La literatură, cum ar veni. Că, vorba aia, la fotbal şi la politică, mai nou la modă şi la "a da like" în social-media se pricepe toată lumea. Dar alea nu sunt decât fetişuri de ficţiune.