Abandonul (1)

În ultima vreme, Hermes Trandafir al Patrulea, de profesie împărat, era stăpânit de o stare bizară. Cu atât mai bizară cu cât înainte de asta dumnealui dăduse dovadă de un echilibru emoţional ieşit din comun. Acum Hermes Trandafir al Patrulea parcă era un alt om: azi îl vedeai exuberant, mâine era scufundat în depresie, azi te lăuda (de multe ori în chip gratuit), mâine te critica (de cele mai multe ori excesiv), azi îţi cerea totul, mâine nu te băga în seamă nici dacă-l trăgeai de mânecă, azi era generos cu tine, mâine îţi scotea ochii pentru lucruri întâmplate cu luni bune în urmă.

Starea asta îl stăpânea de aproape trei săptămâni şi nimeni nu ar fi putut spune precis care era cauza, Trandafir al Patrulea cu atât mai puţin. Se umbla în vârful picioarelor la Curte de teamă ca nu cumva, prin imprevizibilul comportamentului său, împăratului să-i tune şi să-i fulgere, aşa, din senin. Iar când lui Hermes i se întâmpla asta de cele mai multe ori se lăsa cu scurtări de cap. 

Cei patru copii ai lui, adunaţi într-o cameră aruncată tocmai în vârful Turnului de Veghe, ţinură divan (serios) pe tema asta. Nu de alta dar le era tuturor teamă că dacă aveau să-l întrebe direct pe tatăl lor despre starea sa aveau să-l supere şi mai tare. Şi nu avea nimeni chef să şi-o ia pe cocoaşă. Mai ales dacă era fără niciun motiv.

- Propun să-l întrebăm indirect dacă direct nu merge, zise Mytrofan, al treilea în ordinea succesiunii la tron.

- Tu vorbeşti serios?, îl întrebă Petronela, a doua în ordinea succesiunii la tron, ridicând a mirare din sprâncenele ei groase.

- Cum adică să-l întrebăm indirect?, se nelămuri şi Pamfyl, primul în ordinea succesiunii. Îl antrenăm într-un joc sau cum?

- Mai întâi îl ducem cu zăhărelul, marşă Pamela pe comedia „planului genial”, iar apoi îl tragem de limbă. Sub imperiul hipnozei.

Pamfyl luase dintr-o dată o figură atât de serioasă încât până şi Isaura, a patra în ordinea succesiunii şi care era sătulă până-n gât de incapacitatea lui Pamfyl de a face diferenţa (de multe ori) dintre o propunere serioasă şi un sfat dat la plesneală, izbucni în râs.

- Ce persoană cu nevoi speciale poţi fi uneori, izbucni Pamfyl înţelegând, cu greu, că fusese, din nou, bătaia de joc a soră-sii. Dacă mai faci o singură dată aşa ceva să ştii că te... 

- Am zis şi eu, n-am dat cu parul, întrerupse Pamela. Ho, nu te îmburica aşa.

- Eşti o persoană cu nevoi speciale, soro. Nu regret nimic din ce am spus.

- Exagerezi, băi ăsta marele, îi aruncă Pamela o privire dulceagă. Ori te pomeneşti că nu te afectează limbajul de lemn de la Curte! N-ai văzut cât de uşor prosperă aici lingăii? La unchiul Hefaistos nu suflă nimeni în front. Tata lasă mult de la el iar asta, mă tem, într-o zi îi va fi fatal.

- Ce legătură are chestia asta cu discuţia noastră?, întrebă un Pamfyl pe care nu-l băgă nimeni în seamă. Parcă ne adunaserăm aici pentru o cu totul altă problemă!

- Tu eşti înaintea mea la tron, soro, sublinie Mytrofan. Limbajul de lemn al lingăilor va fi problema ta nu a mea.

- Am priceput: când o să-ţi vie ţie rândul la tron te pomeneşti că limbajul ăsta va fi dispărând complet de pe firmamentul curţii! Vom vorbi cu toţii limpede ca apa de izvor. Bonus: lingăii vor fi eliminaţi sau se vor fi eliminând singuri.

- Unde zăcea capacitatea de a vedea în viitor! Îmi cer scuze pentru ignoranţă, făcu Mytrofan colorându-şi chipul cu un rânjet acru.

- Nu ţi-ai căpătat încă privilegiul de a-ţi cere scuze, îi întoarse Pamela rânjetul. Când o să capeţi acest privilegiu am să te anunţ. Până atunci află de la mine că...

- Băi, ia terminaţi cu aberaţiile astea, răbufni Isaura blagoslovindu-i pe fratele şi sora ei mai mare cu o privire încărcată de scârbă. Cearta asta a voastră nu duce la nimic constructiv.

 - Corect, comentă Pamfyl care-şi turna un pocal de vin roşu.

Ceilalţi îl priviră ca pe o curiozitate de circ pătrunsă incognito în divanul lor.

- Am o idee, continuă Isaura, zece secunde mai târziu: să-l trimitem pe ăl din flori.

- !?

- Care flori?

- Pe bastard, bre, ce nu pricepi!? Vrei să-ţ’ desenez?

- Pe alde Bernard Uley?

În regatul lui Trandafir al Patrulea toţi copiii din flori erau numiţi Uley. Analogie cu „a călca în străchini în relaţia conjugală”. Regele îi avea astfel şi pe Petru Uley şi pe Eufrosina Uley dar de ei copiii legitimi nu aveau încă habar.

Bernard, onorat că fraţii şi surorile sale oficiale îl bagă în seamă, nu aşteptă să i se spună a doua oară. Pândi momentul şi când acesta se ivi îl abordă pe împărat cu inima deschisă. În marea sală a tronului (nu rămăseseră decât ei doi după ce toată lumea se retrăsese în vârful picioarelor) întrebarea lui Bernard sunase ca un ecou într-o criptă. Regele îi zâmbi ca unui copil cu un coeficient redus de inteligenţă după care îl trimise, sec, la origini.

- Altă treabă n-aveai tu decât sănătatea mea. Spune drept cine te-a trimis: Pamfyl, Mytrofan?

- Îmi pare rău că gândiţi aşa, Luminăţia Voastră, replică Bernard protocolar. M-aş duce bucuros unde m-aţi trimis doar că habar nu am cine e maică-mea. Mi-aţi atras atenţia că o să-mi povestiţi odată despre ea dar până acum...

- Da, nu am precizat momentul când o s-o fac, răspunse Hermes căzând pe gânduri. Hai, ieşi afară până nu m-apucă, mai mormăi el fără să-l privească în ochi.

Bernard se retrase dar a doua zi, aproximativ la aceiaşi oră tâmpită a amiezii, trei şi zece, era din nou în marea sală a tronului. Împăratul îl chemase evidenţiindu-i faptul că starea de care suferea parcă îşi mai pierduse din intensitate dar nu putea promite încă nimănui că lucrurile aveau să evolueze în bine.

- Să înţeleg de aici că starea asta a ta prin care ai dat toată Curtea peste cap acţionează independent de voinţa ta, nu?

- Nu era evident că asta am spus?, făcu Hermes uşor iritat.

- Ce spune omu’ poate fi foarte uşor întors împotriva lui, comentă Bernard asemeni unui moşneag sfătos.

- Cine te-a învăţat prostia asta?, îl bruftului Trandafir al Patrulea ca şi când i-ar fi ars una cu buzduganul în numele tatălui şi alta în cel al Fiului.

- Am văzut-o într-un vis, Luminăţia ta, mărturisi Bernard. Se făcea că eram într-o ţară unde nimeni nu putea fi mai presus de Lege şi dacă făceai o tâmpenie şi erai prins ţi se citeau nişte drepturi iar la final ţi se sublinia că să fii foarte atent ce declari de acum încolo întrucât orice cuvinţel îţi poate fi răstălmăcit.

- Dacă te bazezi pe vise ajungi în viaţă ceva mai sus de genunchiul broaştei, zise împăratul înăbuşindu-şi un căscat.

După care îl trimise, din nou, la origini şi apoi, rectificând, la plimbare.

Cu toate astea, Bernard fu rechemat la împărat, în apartamentele personale, undeva în jur de unsprezece şi patruzeci şi trei de minute, dimineaţa, cinci zile mai târziu.

Hermes îl servi cu bere neagră apoi îi aduse la cunoştinţă că dialogurile cu fiul său „uleios” îl scoseseră defintiv din starea sa tembelă dar dacă „se vroia” ca ea să nu-i mai revină vreodată era nevoie să se spele pe ochi cu apă de la fântâna aflată pe teritoriul Sânzienelor, mai exact pe teritoriul lui Zanatis Genesis, mămica tuturor Sânzienelor.

- Treabă nasoală cu fântânile, tăticule, aruncă Bernard dând pe gât ultimul strop de bere. Ieşi de acolo modificat. Şi nu de puţine ori se întâmplă să fie vorba de modificare în sens negativ. Iar ca să revii la statutul iniţial necesită...

- Bă, te duci sau nu?, îl întrerupse ta-su simţind cum începe să-l mănânce.

- Iaca mă duc, afirmă Bernard ştergându-se la gură cu un colţ al mânecii. Da’ să nu zici că nu te-am prevenit.

- Întoarce-te victorios şi stăm de vorbă mai pe îndelete despre... ăăă... arborele tău genealogic, promise Hermes.