Colierul (1)

- Adevărul, tată, e cu totul altul, începu Emilian ca la spovedanie. N-ai decât să te superi pe mine, o accept. Şi mi-o asum. A fost exclusiv vina mea. Tu m-ai prevenit şi chiar de mai multe ori, eu nu ţi-am dat ascultare.

- Altfel spus?, făcu ta-su încruntându-se.

- Altfel spus: Magnolian n-a murit sfârtecat de urs pentru că n-a avut loc nicio vânătoare d-asta periculoasă. Din contră, a avut loc una modestă. Abia de-am prins doi iepuri şi un cocoş sălbatic. Iar pe teritoriul lui Kapcaunos am pătruns din greşeală. N-am fost atenţi la semne, preocupaţi, culmea, să discutăm despre legendele şi miturile din popor ce fac referire la toate creaturile astea care te bântuie. Magnolian a fost spulberat de către Kapcaunos care a făcut înspre el gestul unui bobârnac. Bine, Magnolian, când l-a auzit ce-mi cerea, şi mai ales tonul pe care-l folosea, de parcă i se adresa unui sclav, l-a luat în zeflemea subliniindu-i că cu un prinţ se vorbeşte când eşti treaz iar nu când te afli sub influenţa alcoolului. Asta nu înseamnă că-i acord amicului, fie-i ţărâna uşoară, circumstanţe atenuante. Nu, nici vorbă. Dacă ţi-aş fi dat ascultare, să fiu cu mare băgare de seamă când vânez prin pădurile de la marginea împărăţiei că pe acolo locurile sunt bântuite, nu s-ar fi ajuns aici. A fost, cum spuneam, exclusiv vina mea.

Emilian se opri dar nu îndrăzni să ridice ochii spre tatăl său. Rămase contemplând podeaua, aşteptându-se la o muştruluire babană.

Regele Marius Tarabostes nu scoase un cuvânt vreme de aproape un minut. Îşi îngropase obrazul în palmă şi privea în gol.

- La întâmplări n-ai ce le face, concluzionă el în final ridicându-se de pe tron. Hai cu mine.

Se opri brusc, trei secunde mai târziu, se întoarse şi-i ceru fiului să-l privească în ochi:

- Ce te-a pus Kapcaunos să faci?, întrebă el, aşa, ca-ntre doi bărbaţi care, ieşiţi de la dame, îşi dau cu părerea despre performanţe. Ale lor şi ale tutelor.

- Să i-o aduc pe Floriana, fiica regelui Gebeleizis Strabon, ăl de stăpâneşte în Insula Scufundată. Am termen o lună să duc sarcina la bun sfârşit. Dacă trece termenul mi-a zis că o să mi se întâmple chestii atât de urâte încât o să-mi fi dorit să mor şi nu se va putea.

- Mda, tipic, bolborosi regele, criptic. Acum urmează-mă.

Emilian îl urmă. Regele o coti la dreapta unde, în spatele tronului, printr-o firidă bine ticluită în perete, pătrunse, aplecat, într-un gang întunecos care-i scoase pe o margine de marmură neagră, nu mai lată de un metru şi patruzeci de centimetri, fără balustradă în partea opusă şi care îţi oferea o privelişte de ţi se tăia respiraţia: cât vedeai cu ochii, până la o linie a orizontului brăzdată de crestele înzăpezite ale munţilor, se întindeau valuri de verde, unul mai unduitor ca altul. Erau pădurile domeniului regal, zone înţesate atât de faptele glorioase de arme ale înaintaşilor cât şi de legendele şi miturile poporului despre fiinţe înzestrate cu puteri magice.

- În dreapta ta, în capăt, e un butonaş, începu regele. Nu-l vezi de aici, tre’ să fii acolo. Mai mult îl simţi cu degetele decât îl vezi. Dincolo vei găsi nişte... ăăă... în fine, ce vei găsi să ştii că pe tine te aşteptau.

- Nu eşti supărat pe mine?, întrebă Emilian cu jumătate de gură dar mirat nevoie mare.

- Ba da, fiule, sunt, replică regele alungându-şi încruntarea. Dar, na, pune-te în locul meu: ce vrei să fac? Dacă dau ordin să te biciuiască rezolv ceva? Crezi că biciuiala mea e mai tare decât creatura sau cum?

Emilian ar fi vrut să-l întrebe pe rege despre cât de rău putea fi acest Kapcaunos, acum că îl vedea într-o cu totul altă lumină dar ceva îl reţinu.

- Răul, cum spuneam, reveni Marius de parcă stătea de vorbă cu sine, a fost făcut dar nu e încă prea târziu pentru a-l îndrepta. Acum încă se mai poate face ceva. Când însă nu se va mai putea, aşa cum ţi-a zis şi el, o să-ţi plângi în pumni de milă şi nu te va ajuta cu nimic. Asta vrei?

- Nu, deloc, replică Emilian îndreptându-se spre butonaşul din perete care mai mult putea fi dibuit prin pipăire decât văzut. Găsi în locşorul indicat o carte (groasă, cu foiţa subţire, mărime livre de poche, intitulată „Teoria Literaturii”), o cutioară din lemn de trandafir de forma unui sicriu, lungă de 20 de centimentri şi groasă de patru şi un inel de argint cu lăţimea de 8 milimetri, având gravată pe interior sintagma „deus ex machina”. Executată în frumoase litere gotice.

- Ăsta, îi spuse tatăl indicându-i din priviri inelul, te poate duce pe înalte culmi de progres şi civilizaţie.

Fiul rămase cu gura căscată; deşi înţelesese finalul exprimării nu-i putuse pricepe neam sensul.

- Am visat ceva pe chestia asta aseară şi am simţit nevoia s-o spun cu glas tare, se justifică tatăl. Pentru exorcizare, cum ar veni.

Fiul continua să stea cu gura căscată. Nu îndrăznea să-l întrebe pe rege de exorcizare de teamă să nu trezească amintiri dureroase. Soră-sa nu fusese străină de posesia lu’ ăla Necuratu’ şi de aici i se trăsese şi moartea. Cu toate exorcizările prin care trecuse. Sau mai ales din cauza lor.

- Inelul te ajută să te teleportezi, reveni regele ca dintr-un fund de lume. Dar atenţie: nu te poţi teleporta la nesfârşit. După patru folosiri tre’ să aştepţi patru luni ca să poţi s-o iei de la capăt.

- Să mă tele...ce?, îndrăzni fiul să întrebe, zece secunde mai târziu.

- Teleportare, fiule. Străbaţi distanţe pe care în mod normal le-ai acoperi în luni în doar o clipită.

- Asta nu-i vrăjitorie?

- Pentru cine nu cunoaşte mecanismul, da, recunoscu regele. Dacă nu vrei însă s-o încurci îţi sugerez să te teleportezi când nu te vede nimeni. Să fii aşadar cu mare băgare de seamă când...

- Şi dacă pe partea ailaltă mă întâlnesc cu cineva? întrebă Emilian căruia, gândi regele, se vede că-i mergeau rotiţele raţionamentului.

- Înjuri şi tu un vrăjitor, fictiv se înţelege, chipurile de la el ţi se trage, şi-ţi continui drumul, zise regele ca la ghişeul de informaţii publice. Foarte important e să menţionezi că te doare capul cumplit. Pentru credibilitatea actului vrăjitoresc ce s-a manifestat asupra-ţi, pricepi?

Emilian pricepu.

- Acum, înainte de plecare, mai exact înainte de a porni în operaţiunea ta specială de reparare a răului, dă-mi voie să-ţi spun un secret, invită regele pe ton confesiv. Pe Floriana n-o poţi peţi de unul singur. Dacă faci asta rişti, în cel mai fericit caz, să fii tras în ţeapă. Pe loc. Sau să fii dat la fiare, depinde de starea lu’ tac-su. Îl ştii pe Strabon, bănuiesc, de la lecţiile luate cu maestrul Katedros. Nu ai cum să nu-l...

- Am uitat, recunoscu Emilian. Maestrul Katedros mă scotea din sărite nu doar că era cam surd sau, în fine, auzea numai ce-i convenea, ci pentru că îi puţea gura. Şi, ca şi când ar fi ştiut-o, mereu se băga în mine când mă asculta. 

- Foarte bine că ai uitat, zise regele, surd la poliloghia fiului despre condiţia igienică precară a orificiului bucal al maestrului Katedros. Strabon ăsta e un criminal al cărui sadism nu e întrecut decât de frumuseţea fiică-sii. Ei însă, ca s-o poţi impresiona încât să ţi-o dea tatăl fără să-ţi facă felul, trebuie să-i prezinţi Colierul. Obiectul se află în castelul Fomeii dă Gheaţă, o vrăjitoare care de te simte că i-ai pătruns în castel te omoară pe loc. Ca să pătrunzi totuşi nedetectat acolo e nevoie să fi mâncat, cu o jumătate de oră mai devreme, o ceapă albastră care creşte doar în grădina Grădinarilor Veseli. Li se zice astfel pentru că atunci când te torturează râd ca sparţii. Şi e vorba de trei gemeni care se mişcă mai repede decât un iepure şi dacă i-ai prins în zilele lor bune te întâmpină cu apucături contra firii punctate de atitudini romantice siropoase. Impresionează-le liderul însă şi i-ai pus cu botul cu labe pe ceilalţi doi. Ca să-l dibui pe individ trebuie să bei cu un sfert de oră înainte o licoare pe care numai Centaurul ţi-o poate furniza.

Ajuns cu relatarea în acest punct regele se opri. Pentru Emilian avalanşa de informaţii se dovedise atât de deconcertantă încât privea la taică-su aproape fără să înţeleagă ce priveşte. Regele, la rândul său, se uita la Emilian ca şi când ar fi ascultat o vorbă ce i se şoptea în ureche. De către cineva invizibil, desigur.

- În regulă, zise el cu glas tare. Vin imediat.

- Unde „vii”? întrebă Emilian în pragul siderării.

- Probleme administrative, aruncă regele.

Tonul cu care Marius Tarabostes pronunţase „probleme administrative” nu-i scăpă fiului – de când cu moartea soră-sii, maică-sa, regina Azaleea, rămăsese cu nervii zdruncinaţi. Doar prezenţa regelui şi vorbele sale meşteşugite o puteau linişti.

Marius se opri în cadrul gangului ce ducea înapoi în sala tronului ca şi când şi-ar fi amintit ceva ce nu suferea amânare.

- Nu-ţi urez „succes” că e demodat. „Concentrare” e termenul adecvat. Aşa. Da. Tinere: multă concentrare, concluzionă el topindu-se în gang.